Acasă » Știri » Nu ai văzut aşa ceva până acum! Oraşul unde Crăciunul este sărbătorit zilnic, de 40 de ani

Nu ai văzut aşa ceva până acum! Oraşul unde Crăciunul este sărbătorit zilnic, de 40 de ani

De: Cancan 24/12/2017 | 20:46
Nu ai văzut aşa ceva până acum! Oraşul unde Crăciunul este sărbătorit zilnic, de 40 de ani

Situat în centrul istoric al oraşului german Rothenburg ob der Tauber, Magazinul Crăciunului "Kathe Wohlfahrt", unde Crăciunul se sărbătoreşte în fiecare zi, a împlinit în acest an patru decenii de existenţă.

Magazinul Crăciunului sau Oraşul Crăciunului a fost inaugurat la Rothenburg în 25 iunie 1977, prin deschiderea „Christkindlmarkt”, primul târg cu articole de Crăciun, exact în locul în care funcţionează şi astăzi. Ideea s-a materializat prima oară în 1964, când Käthe şi Wilhem Wohlfahrt au înfiinţat la Herrenberg o firmă de distribuţie cu amănuntul a decoraţiunilor de Crăciun, fapt ce a atras mulţi clienţi, iar afacerea, denumită „Käthe Wohlfahrt”, a început să crească, arată Agerpres.


 

Primii clienţi ai articolelor de Crăciun din Herrenberg au fost în special militarii americani care staţionau în acea zonă. După 13 ani, afacerea „Käthe Wohlfahrt” a luat o nouă turnură, după ce decoraţiunile de Crăciun au început să fie solicitate tot timpul anului, iar numărul articolelor a început să crească.

Din documentele primite la intrarea în Magazinul Crăciunului „Käthe Wohlfahrt” din Rothenburg aflăm că, datorită cerinţei foarte mari pe parcursul întregului an şi a faptului că şi-a mărit numărul de produse, firma a început să caute noi spaţii de depozitare şi de vânzare.

„Familia Wohlfahrt s-a gândit dacă să rămână sau nu la Herrenberg, iar atunci un cunoscut le-a sugerat să se mute în oraşul medieval Rothenburg (Rothenburg ob der Tauber) situat la peste 100 de kilometri de Nurnberg. În acest orăşel istoric familia Wohlfahrt a achiziţionat două case situate una lângă cealaltă, iar atunci le-au venit noi idei: amenajarea magazinului ca un târg tradiţional german de Crăciun, care să redea tot anul o atmosferă specifică Crăciunului. Dacă la început localnicii au privit cu scepticism ideea, turiştii au apreciat-o din plin şi astfel s-a dus renumele acestei afaceri cu articole de Crăciun. În cele din urmă, germanii au început să fie mai entuziasmaţi. Conceptul a fost atât de nou, încât, după doar un an de la mutarea în Rothenburg, presa a devenit extrem de interesată”, se arată în documentele de prezentare.

Fiul lui Käthe şi Wilhem Wohlfahrt, Harald Wohlfahrt, îşi aminteşte că, atunci când familia sa a început să facă reclamă la târgurile internaţionale pentru Crăciunul German de la Rothenburg, „mulţi au zâmbit”. „Abia mult mai târziu au observat şi alţii că sărbătoarea Crăciunul german a devenit un brand de export”, a explicat Harald Wohlfahrt. Aşa au fost puse bazele turismului de nişă prin descoperirea târgurilor de Crăciun din Germania.

 

Magazinul şi Muzeul Crăciunului

În prezent, Magazinul Crăciunului din Rothenburg oferă zeci de mii de produse constând în ornamente de Crăciun şi cadouri – ghirlande, globuri de sticlă, din plastic, sub cele mai variate forme, instalaţii de iluminare, căsuţe de Crăciun, lumânări, candele, pahare, ceasuri, spărgători de nuci, coroniţe, piramide de Erzgebrige, moşi, îngeri, reni etc.

După câţiva ani de la mutarea afacerii la Rothenburg, în una dintre casele achiziţionate de familia Wohlfahrt a fost deschis un Muzeu al Crăciunului, unde publicul poate afla lucruri extraordinare despre cum era sărbătorit acesta şi cum au evoluat decoraţiunile de Crăciun începând cu sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea.

Ideea creării muzeului i-a aparţinut lui Harald Wohlfahrt, în 1981, care a pornit de la premisa că sărbătoarea Crăciunului are o istorie pe cât de lungă, pe atât de puţin documentată.

Aşa a luat fiinţă Deutsches Weihnachtsmuseum (Muzeul German al Crăciunului), care a devenit în scurt timp o atracţie turistică, fiind un loc unic în lume, în care poţi afla care este istoria fabricării ornamentelor din bradul de Crăciun, cum au apărut piramidele din Erzgebirge (Munţii Metaliferi, situaţi la graniţa dintre Germania şi Cehia) – construcţii din lemn, specifice doar acestei zone germane, inspirate din activitatea minieră din acel masiv muntos.

În muzeu poţi, de asemenea, vedea o reproducere a Icoanei Naşterii lui Iisus, o imagine din 1466 care se regăseşte într-o biserică din Rothenburg, o reprezentare a magilor care sosesc în Ierusalim – o compoziţie din 1780 – un brad din 1600 sau cum erau copiii îmbrăcaţi de Crăciun în 1730.

Aici aflăm că, din anul 1600, decoraţiunile de Crăciun au crescut gradual de la clasa de mijloc, până la societatea aristocratică, că primele ornamente s-au păstrat din 1780, cum au evoluat acestea de la măr la globuri. Aici poţi găsi globuri de la 1780, 1860, 1880, 1900 până la decoraţiunile din secolul XX.

Documentele vechi indică faptul că, în jurul anului 1400, sunt consemnări despre un copac de Crăciun care a fost decorat de către breasla brutarilor cu mere, napolitane, nuci şi turtă dulce, iar mai apoi s-a scris despre copaci decoraţi cu flori de hârtie, bucăţi de mezeluri, brânză sau trestie de zahăr.

În muzeu aflăm că primele imagini cu un brad împodobit de Crăciun, din 1708, îi aparţin prinţesei germane Liselotte von der Pfalz, soţia lui Filip al Franţei, ducele de Orleans, care şi-a descris copilăria din Hanovra, ea fiind născută în 1652. În 1870 a început producţia industrială a decoraţiunilor de brazi de Crăciun, principalele centre de producţie fiind Drezda, Leipzig şi Berlin, iar din 1900, germanii au început să facă globuri şi decoraţiuni pentru piaţa americană.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Actorul celebru care riscă să rămână pe DRUMURI. Serialul său a fost anulat! „Oare sunt asigurat...?”
Actorul celebru care riscă să rămână pe DRUMURI. Serialul său a fost anulat! „Oare sunt...
FOTO. Transformarea incredibilă a lui Valentin Ceaușescu, la 76 de ani! Viața grea de după Revoluție l-a marcat pe fiul lui Nicolae Ceaușescu
FOTO. Transformarea incredibilă a lui Valentin Ceaușescu, la 76 de ani! Viața grea de după...
S-a pozat fără HAINE într-o FARFURIE! Alexandra Stan, cele mai INCENDIARE imagini din 2024
S-a pozat fără HAINE într-o FARFURIE! Alexandra Stan, cele mai INCENDIARE imagini din 2024
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Ce relație este între Claudia Pavel și tatăl fiului său. Bărbatul a luat o decizie importantă: „Este ideal ca un copil..”
Ce relație este între Claudia Pavel și tatăl fiului său. Bărbatul a luat o decizie...
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
GALERIE FOTO Cele mai extravagante ținute de la Met Gala 2024. Un bilet la dineu a costat 75.000 de dolari
GALERIE FOTO Cele mai extravagante ținute de la Met Gala 2024. Un bilet la dineu...
A plecat în vacanță în Spania și a dispărut fără urmă. Ana Maria i-a trimis unei prietene un mesaj bizar, însă poliția are altă pistă
A plecat în vacanță în Spania și a dispărut fără urmă. Ana Maria i-a trimis...
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Ce se întâmplă cu fiica Oanei Roman după divorțul părinților și moartea bunicii sale: ,,Mă rog la Dumnezeu”. Oana Roman face tot posibilul să o ajute pe micuța Isa
Ce se întâmplă cu fiica Oanei Roman după divorțul părinților și moartea bunicii sale: ,,Mă...
Se spală în a treia zi de Paște? Ce spun preoţii
Se spală în a treia zi de Paște? Ce spun preoţii
Suferința prin care a trecut Mihai Onilă când a auzit că fiica lui se va stinge din viață „Nu a fost nici măcar un semn, absolut nimic.”
Suferința prin care a trecut Mihai Onilă când a auzit că fiica lui se va...
Theo Rose, probleme de sănătate, chiar înainte de Paște: „Am înrăutățit situația”
Theo Rose, probleme de sănătate, chiar înainte de Paște: „Am înrăutățit situația”
Meteorologii anunţă o
Meteorologii anunţă o "schimbare majoră" a vremii. Vom avea fenomene extreme în ţară toată săptămâna
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e la cură de slăbire, îl întreabă: - Ce faci...
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e...
Creează, Repară, Inovează: sculele electrice FĂRĂ FIR Parkside la Lidl
Creează, Repară, Inovează: sculele electrice FĂRĂ FIR Parkside la Lidl
Adevărul despre FIOROȘII T-REX! S-a aflat ABIA ACUM
Adevărul despre FIOROȘII T-REX! S-a aflat ABIA ACUM
La 12 ani de la divorț, Mihai Neșu rupe tăcerea! Adevărul a ieșit la iveală: „Vreau să știe lumea...”
La 12 ani de la divorț, Mihai Neșu rupe tăcerea! Adevărul a ieșit la iveală:...
Cele 4 zodii care vor avea ghinion în dragoste până la finalul lunii. Pot apărea certuri și despărțiri
Cele 4 zodii care vor avea ghinion în dragoste până la finalul lunii. Pot apărea...
Ce să pui în ciorba de pui a la grec ca să îți iasă mai bună ca la restaurant. Cele 2 ingrediente care îi dau cea mai bună aromă
Ce să pui în ciorba de pui a la grec ca să îți iasă mai...
BANCNOTELE cu care nu mai poți plăti. Decizia ESTE FINALĂ. Avertisment pentru cei cu bani cash
BANCNOTELE cu care nu mai poți plăti. Decizia ESTE FINALĂ. Avertisment pentru cei cu bani...
Viorel Lis, din ce în ce mai rău. E imobilizat și nu mai poate mânca. Oana Lis, solicitare disperată: "Mi-e așa milă"
Viorel Lis, din ce în ce mai rău. E imobilizat și nu mai poate mânca....
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Vladimir Putin a fost învestit azi într-un nou mandat la conducerea Rusiei. Ce declaraţii a făcut liderul rus în timpul ceremoniei
Vladimir Putin a fost învestit azi într-un nou mandat la conducerea Rusiei. Ce declaraţii a...
S-a dat ordinul pentru TOATE FEMEILE, inclusiv din România. Noile reguli devin OBLIGATORII
S-a dat ordinul pentru TOATE FEMEILE, inclusiv din România. Noile reguli devin OBLIGATORII
Scandal uriaș la Eurovision. Fanii au fost oripilați
Scandal uriaș la Eurovision. Fanii au fost oripilați
BANC | „Bulă, ce ai vrea să scrie pe crucea ta, după ce mori?
BANC | „Bulă, ce ai vrea să scrie pe crucea ta, după ce mori?
Nora milionarului român care şi-a înşelat soţia 16 ani cu cea mai cunoscută amantă din România a apărut cu sânii la vedere!
Nora milionarului român care şi-a înşelat soţia 16 ani cu cea mai cunoscută amantă din...
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația: „Nimeni nu v-a țepuit”
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația:...
Pepe, mesaj cu subînțeles pentru Raluca Pastramă? Artistul stârnește controverse cu noua piesă „Pasăre de noapte”
Pepe, mesaj cu subînțeles pentru Raluca Pastramă? Artistul stârnește controverse cu noua piesă „Pasăre de...
Catinca, acuzații dure la adresa lui Petre Roman: „A făcut diferențe între mine și Oana”. Ce îi reproșează
Catinca, acuzații dure la adresa lui Petre Roman: „A făcut diferențe între mine și Oana”....
Serialul Netflix care a făcut România celebră peste hotare revine cu sezonul 2. Unde se filmează
Serialul Netflix care a făcut România celebră peste hotare revine cu sezonul 2. Unde se...
Lidl bagă la raft produsele pe care toți românii le caută după Paște. Se vor da repede, oferta durează până la finalul săptămânii
Lidl bagă la raft produsele pe care toți românii le caută după Paște. Se vor...