Start în ediţia jubiliară a Raliului Dakar!

• Știri
Start în ediţia jubiliară a Raliului Dakar!

Ediţia din acest an a celebrului rally-raid, a zecea consecutivă desfăşurată pe continentul sud-american, va debuta pe 6 ianuarie în capitala peruană Lima, urmând să se încheie pe 20 ianuarie, în oraşul argentinian Cordoba, care găzduieşte anuală o etapă din Campionatul Mondial de raliuri (WRC).

Cei aproximativ 500 de piloţi prezenţi la start, la cele patru categorii (auto, moto, quads şi camioane) vor avea de parcurs o distanţă totală de peste 8.700 de kilometri, cea mai lungă de până acum, împărţită în 14 etape. Traseul va fi unul variat, caravana urmând să traverseze zone deşertice, drumuri situate la altitudini mari, râuri şi dune, până la punctul final al cursei

„Vom avea condiţii de cursă extrem de diferite de la o ţară la alta. Ediţia 2018 este una mai specială, deoarece va fi cea de-a 40-a din istoria cursei. Avem un traseu excepţional, cu trei ţări, Peru, Bolivia şi Argentina, un triptic andin pe care îl iubesc foarte mult, deoarece vom avea trei geografii extrem de diferite, trei condiţii de cursă şi climatice de asemenea foarte variate. Sunt foarte mulţumit că revenim în Peru după cinci ani”, a directorul Raliului Dakar, Etienne Lavigne.

Lavigne a mai dezvăluit că, pentru a marca cea de-a 40-a aniversare a cursei, va fi organizată o paradă după încheierea ultimei etape, ocazie cu care vor prezentate, pe ecrane uriaşe, „marile momente ale Raliului Dakar, în faţa unui public numeros, deoarece Cordoba este un teritoriu al pasionaţilor de sporturi mecanice”. „Riscăm să avem foarte, foarte multă lume”, a mai spus Etienne Lavigne în cursul unui interviu acordat AFP.

Cristi P. 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Guvernul Ungariei a „tăiat” două milioane de euro care veneau în România și au apărut deja problemele: „E cel mai greu”
Prosport.ro
Guvernul Ungariei a „tăiat” două milioane de euro care veneau în România și au apărut deja problemele: „E cel mai greu”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Verdictul psihologului Radu Leca, după reținerea lui Toma Cuzin: „Nu e doar un caz penal, ci un om aflat într-o luptă cu dependența”
Click.ro
Verdictul psihologului Radu Leca, după reținerea lui Toma Cuzin: „Nu e doar un caz penal, ci un om aflat într-o luptă cu dependența”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Digi24
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Administrația Trump îi retrage sprijinul ambasadoarei SUA din Grecia și-i cere demisia, după scandalul care a implicat și România
Gandul.ro
Administrația Trump îi retrage sprijinul ambasadoarei SUA din Grecia și-i cere demisia, după scandalul care a implicat și România
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!