Grav accident de circulaţie în Olt. Pompierii au avut nevoie de echipament special!

• Știri
Grav accident de circulaţie în Olt. Pompierii au avut nevoie de echipament special!

În accident au fost implicate un autoturism şi o autoutilitară staţionată pe marginea drumului, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), Alexandra Dicu.

Persoana decedată este un bărbat de 60 de ani, din Corabia, şofer al autoutilitarei. El se afla în afara autovehiculului, încercând să remedieze o defecţiune, atunci când autoutilitara a fost lovită în partea din spate de un autoturism în care se aflau şoferul şi trei pasagere. Potrivit Agerpres, în accident au fost răniţi şoferul autoturismului, un bărbat de 67 de ani, din comuna Orlea, precum şi trei femei, pasagere în automobil.

„Un bărbat de 67 de ani, din Orlea, în timp ce conducea autoturismul, a pierdut controlul maşinii şi a intrat coliziune faţă – spate cu o autoutilitară staţionată din cauza unor defecţiuni tehnice. Şoferul autoutilitarei era în afara autovehiculului în momentul producerii accidentului. El a decedat. Toate cele patru persoane aflate în autoturism au fost transportate la spital”, a spus Alexandra Dicu. La locul accidentului au intervenit pompierii Gărzii Vişina, cu o autospecială complexă pentru intervenţie şi descarcerare, un echipaj SMURD, două echipaje medicale de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă.

„La sosirea echipajelor ISU Olt, şoferul autoutilitarei, în vârstă de 60 de ani, din oraşul Corabia, a fost găsit decedat. Şoferul autoturismului, în vârstă de 67 de ani, din Comuna Orlea, cu traumatism cranio-facial şi traumatism cervical şi pasagera aflată pe scaunul din dreapta, cu traumatism toracic şi traumatism cranio-facial, au fost transportaţi la CPU Caracal. Pasagerele aflate pe bancheta din spate, una în vârstă de 54 de ani, cu traumatism cranio-facial şi cea de-a doua, în vârstă de 50 de ani, cu traumatism abdominal şi traumatism cranio-facial, au fost transportate la Spitalul Corabia”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Olt.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
FOTO. Loredana, buna prietenă a Simonei Halep, apariție îndrăzneață
Prosport.ro
FOTO. Loredana, buna prietenă a Simonei Halep, apariție îndrăzneață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
Click.ro
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Digi24
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
Gandul.ro
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!