Ioniță, gol pentru CFR Cluj în victoria Juventus!

Ioniță, gol pentru CFR Cluj în victoria Juventus!
Meciul de fotbal dintre CFR Cluj si Concordia Chiajna din etapa a XXIII-a a Ligii 1 Betano, disputat pe Stadion Dr. Constantin Radulescu din Cluj-Napoca, luni, 5 februarie 2018. © FOTO: Mircea Rosca / www.SportPictures.ro

Alexandru Ioniță a punctat în victoria pe care CFR Cluj a obținut-o în ultima etapă a acestui sezon regular pe teren propriu, scor 2-0 (0-0) pe „Ilie Oană” din Ploiești cu Juventus București.

Ioniță a marcat în minutul 67 după ce inițial a ratat un penatly oobținut de Deac. Primul gol al ardelenilor a fost marcat de Omrani în minutul 63.

„Mă bucur foarte mult că am marcat, aveam nevoie să simt gustul golului şi în acest an. Îi mulţumesc foarte mult lui Culio, m-a lăsat să bat penalty-ul. Glumind puţin, am câţiva prieteni pe la Juventus, am încercat să-i ajut în ambele meciuri, şi cu Astra, şi cu CFR Cluj, când am ratat cele două penalty-uri. Ne bucurăm pentru această victorie, dar clasamentul este strâns şi nu avem voie să facem paşi greşiţi. Nu mă aşteptam ca Iaşi să intre în play-off, Dinamo ar fi trebuit doar să nu piardă în deplasarea de la Giurgiu” , a declarat Alexandru Ioniţă după joc.

La rândul său, Camora s-a arătat mulțumit de victoria obțiinută de CFR și a spus că în play-off lupta pentru titlu va fi una infernală.

„Ştiam că urmează un meci greu, ştiam că ei vor juca doar pe contraatac. La pauză, domnul Petrescu ne-a spus să avem răbdare, să nu ne stresăm, pentru că noi suntem pe primul loc, iar golul va veni până la urmă. A fost un teren foarte greu, terenul era îngheţat, dar acum e bine că am câştigat, vom avea un drum lung, ne vom recupera şi vom începe să ne pregătim pentru primul meci de play-off. Era bine dacă prindea şi Dinamo play-off-ul, am fi avut nevoie de ei în play-off. Erau meciuri frumoase, o echipă cu jucători buni, o echipă cu istorie. Noi respectăm toate echipele din play-off şi ştim că ne aşteaptă zece finale” , a declarat Mario Camora.

În urma victoriei obținute cu nou-promovata Juventus București, CFR Cluj a terminat sezonul regular pe primul loc cu 59 de puncte. Ardelenii vor intra în play-off de pe primul loc cu 30 de puncte.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Prosport.ro
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Persoana apropiată care l-a păgubit pe Puya: „Nu prea îi plăceau calculele”. Ce spune artistul despre retragerea din muzică
Click.ro
Persoana apropiată care l-a păgubit pe Puya: „Nu prea îi plăceau calculele”. Ce spune artistul despre retragerea din muzică
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Digi24
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Panică printre agricultorii și piscicultorii din Călărași. Autoritățile au decis să dea drumul la apa din mai multe lacuri, pentru a crește debitul Dunării. Nivelul fluviului la Cernavodă este cu doar 3 cm mai mic de limita operațională a centralei nucleare. Precizări de la Apele Române
Gandul.ro

Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!