Mirela Vaida a primit un cadou impresionant de la copiii ei. Cum a reacționat prezentatoarea TV

Mirela Vaida a avut parte de o zi de 8 martie cu totul și cu totul specială, pentru că adevăratul cadou a venit de la copiii ei. Prezentatoarea TV a ajuns acasă după emisiune și a găsit un mesaj care a impresionat-o până la lacrimi!

Mirela Vaida a găsit acasă cea mai frumoasă surpriză pe care și-ar dori-o vreodată o mamă. Cei doi copii ai ei i-au făcut cadou o felicitare care conţine o poezie superbă dedicată mamei. Mirela Vaida a vrut să le arate și prietenilor virtuali cât de adorabili sunt copii ei, așa că a postat ”cadoul” pe rețelele de socializare „Te iubesc, mămica mea”, este titlul poeziei care a mișcat-o pe Mirela.

Alex Velea, moment de sinceritate: “Aş face orice pentru copiii mei!” Ce a spus de Antonia

Alexandru Vaida și-a văzut copiii din prima clipă!

Prezentatoarea de la Antena 1 are doi copii, un băiat și o fetiță. Vladimir și Carla îi luminează zilele și ar vrea să-și petreacă cu ei tot timpul din lume. Soțul ei, Alexandru, a fost implicat de la început în relația de familie. „Bine, al meu soț a fost martor, adică, a stat, a asistat cu aia pe cap și îmbrăcat cu alea… la două nașteri naturale! Trebuie sa știe bărbații prin ce trecem, pentru ca altfel nu o sa știe să ne prețuiască. Și-a revenit repede și acum zice: «Mami, la a treia, pot sa te nasc singur». Adică e deja expert.”, a povestit Mirela Vaida.

Prezentatoarea și-a dorit cu ardoare copii și a ”,”muncit” mult ăentru visul ei. Eu si sotul meu incercam sa facem copii chiar si in pauzele publicitare. Insa numai Dumnezeu stie cand ne va face parinti. Am emisiuni chiar si de doua ori pe zi, plus in weekend, iar apoi fug la Teatrul de Revista Constantin Tanase unde am spectacole”, a povestit Mirela.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Click.ro
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
Digi 24
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Digi24
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
go4it.ro
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
Gandul.ro
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia