Filmul complet al crimei din Brașov: „A aşteptat ca soția să adoarmă pe masa de masaj şi apoi a înjunghiat-o de trei ori în piept!”

Florin Mircea Buliga (43 de ani) s-a prezentat la Poliţie marţi, 27 martie, şi a spus că şi-a ucis soţia şi pe cei doi copii. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore și audiat. El le-a spus anchetatorilor că le-a eliberat sufletele victimelor și că poate comunica telepatic cu ele. Crima odioasă a avut loc luni (26 martie), în locuința soților Buliga. 

În ziua crimei, Florin Mircea Buliga a mers la seviciu, unde a stat până la prânz. Ulterior, s-a urcat în maşină şi a condus până la Mănăstirea de la Şinca Veche, la 50 de km de Braşov. Le-a povestit anchetatorilor că a stat acolo în jur de 45 de minute. S-a rugat şi a asistat la o prezentare pe care o măicuţă o ţinea pentru un grup de turişti. A plecat apoi acasă spre Braşov. Acolo, el ar fi auzit voci care i-ar fi spus să se sinucidă. (CITEȘTE ȘI Ce au găsit polițiștii în mașina criminalului din Brașov! „Asta i-a declanșat starea criminală)

Pe drum, Florin Mircea Buliga a oprit maşina şi s-a înjunghiat în piept cu un cuţit de vânătoare pe care îl avea în autoturism. Însă, rana a fost una superficială. Bărbatul și-a continuat apoi drumul şi a oprit la o piaţă din centrul oraşului, de unde a cumpărat o orhidee albă de la o persoană pe care o cunoştea.

Bărbatul a ajuns acasă la ora 21.30. El a avut o discuţie cu soţia, căreia i-a spus că a vrut să se sinucidă, dar femeia nu a vrut să îl asculte. Buliga le-a povestit procurorilor că mai apoi femeia i-ar fi spus că nu se simte bine, iar el i-a sugerat să-i facă un masaj folosind o masă specială pe care o aveau într-un dormitor. (NU RATA Răsturnare de situație în cazul crimelor din Brașov! Familia nu dormea în timpul crimei! Soția și băiatul s-au luptat pentru viețile lor)

Și-a omorât întâi soția, apoi copiii

„A povestit în timpul audierilor că a aşteptat ca femeia să adoarmă pe masa de masaj şi apoi a înjunghiat-o de trei ori în piept cu acelaşi cuţit cu care a încercat şi să se sinucidă. A învelit-o apoi cu o pătură şi i-a aşezat pe piept ordideea albă. În tot acest timp, el susţine că fiul său era în altă cameră şi se juca la calculator. A mai povestit că s-a mai rugat un timp, după care şi-a sunat fiica.

Fata i-a spus că vine imediat acasă. Odată ajunsă la domiciliu, fata i-a spus că este obosită şi că merge la culcare. A mai aşteptat până la ora 24.00, după care şi-a înjunghiat fiica de opt ori tot în zona inimii. Apoi a mers în camera băiatului, pe care l-a înjunghiat de trei ori. A lăsat cuţitul pe patul băiatului”, a declarat Daniel Dancă, procurorul de caz şi prim-procuror la Parchetului de pe lângă Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov, potrivit adevarul.ro.

Femeia de 42 de ani și băiatul s-au luptat cu asasinul și au urme de autoapărare pe corp. Inițial, oamenii legii au crezut că toți dormeau la momentul crimei.

După ce a comis crimele, Buliga susţine că a mai stat acasă până la ora 01.00. După aceea, ar fi plecat la sediul firmei sale din Centrul Civic al Braşovului, unde a stat până marţi dimineaţă. El susține că și-a sunat o verişoară din Bucureşti şi i-a spus ce a făcut. Femeia nu l-a crezut. Pentru că voia neapărat să mărturisească ce a făcut,bărbatul şi-a sunat un prieten. În prima fază, nici acesta nu l-a crezut, dar după ce Florin Buliga a insistat, prietenul l-a convis să meargă la Poliţie.

 

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Are privirea și zâmbetul soției mele!” Aurel Padureanu își va vedea în sfârșit nepoțica din America. Când revine fiul lui în țară cu familia
Click.ro
„Are privirea și zâmbetul soției mele!” Aurel Padureanu își va vedea în sfârșit nepoțica din America. Când revine fiul lui în țară cu familia
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
go4it.ro
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Descoperire macabră în capela cimitirului din Slatina. Anunțul a fost făcut de primarul Mario De Mezzo: „Nu știm ce conțin, putem doar să ne imaginăm – oase umane”
Gandul.ro
Descoperire macabră în capela cimitirului din Slatina. Anunțul a fost făcut de primarul Mario De Mezzo: „Nu știm ce conțin, putem doar să ne imaginăm – oase umane”
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!