Acasă » Știri » Când se vopsesc ouăle de Paște: în Joia Mare sau în Sâmbăta Mare?

Când se vopsesc ouăle de Paște: în Joia Mare sau în Sâmbăta Mare?

De: Cancan 04/04/2018 | 19:29
Când se vopsesc ouăle de Paște: în Joia Mare sau în Sâmbăta Mare?
Trebuie să știi când se vopsesc ouăle de Paște, pentru a respecta tradiția

Credincioșii ortodocși sărbătoresc Paștele 2018, duminică, 8 aprilie, iar una dintre tradițiile pe care aceștia le respectă este vopsirea ouălor de Paște. Ouăle roșii simbolizează sângele vărsat de Iisus Hristos și miracolul Învierii Sale, devenind elementul definitoriu al sarbatorii pascale. Pentru a respecta tradițiile și obiceiurile trebuie să știi când se vopsesc ouăle de Paște.

Primele ouă au fost încondeiate, în urmă cu mai bine 2.000 de ani, de sângele lui Iisus Hristos, răstignit pentru mântuirea noastră, a tuturor. Tradiția vopsirii ouălor s-a păstrat cu sfințenie în casele tuturor creștinilor.

În semn de prețuire a jertfei Mântuitorului, gospodinele românce au devenit adevărate artiste, trudind zile în șir la încondeierea ouălor pentru Paște. Arta practicată de ele a ajuns să fie recunoscută chiar și peste hotare.

Când se vopsesc, de fapt, ouăle de Paște

Nu știi când se vopsesc ouăle de Paște? În mod tradițional, încondeierea ouălor se face cu trei zile înaintea Paștelui, mai exact în Joia Mare, însă dacă nu reușești să faci acest lucru joi, mai poți vopsi ouăle și în Sâmbăta Mare. Contrar așteptărilor, preoții spun că nu există, de fapt o regulă în această privință și că ziua nu este importantă. Esențial este să respectăm tradiția și să vopsim ouăle pentru Paște în orice zi dorim.

FELICITĂRI DE PAȘTE 2018, CU IMAGINI. CELE MAI FRUMOASE MESAJE ȘI URĂRI

Cum se vopsesc ouăle de Paște – modele pe care le poți folosi

Spală bine ouăle cu apă caldă, apoi usucă-le bine cu un prosop și pune-le la fiert în apă rece, puțin sărată. Dupa ce apa începe să clocotească, mai lasă-le încă 5 minute, pentru ca ouăle să fie tari. Separat fierbe apa în care adaugi vopsea, dizolvată în prealabil în puțină apă rece. Pune ouăle fierte într-o strecurătoare și scufundă-le în vopsea. Lasă-le timp de un minute, apoi scoate-le și lasă-le să se usuce, pe un șervețel. Dacă dorești, le poți picta apoi cu diverse modele sau aplicând frunze, aceasta fiind o activitate care îi va amuza pe copii. La final, lustruiește ouăle cu un șervețel cu puțin ulei și gata.

Cum se ciocnesc ouăle  de Paște

Ciocnitul ouălor roşii se face cu solemnitate şi cu respectarea unor reguli stricte: persoana mai în vârstă, de obicei bărbatul, loveşte violent „capul” oului ţinut de partener, în timp ce rosteşte „Hristos a înviat!”, iar partenerul îi răspunde „Adevărat a înviat!”. În prima zi de Paşte, duminica, ouăle se ciocnesc „cap la cap”, iar în a treia zi abia se pot ciocni şi „burtă la burtă”.

Cum se ciocnesc ouăle de Paște în Bucovina

În zona Bucovinei, ciocnirea primelor ouă roşii de Paşte este un eveniment deosebit. După o scurtă perioadă de odihnă, toţi membrii familiei se aşează la prima masă festivă de Paşte, dar nu înainte de a se spăla cu oul roşu şi banul de argint, aşa cum cere ritualul străvechi. Festivitatea este deschisă de cel mai vârstnic bărbat din familie care ciocneşte primul ou roşu cu soţia sa.

Cum se ciocnesc ouăle de Paște în Oltenia

În Oltenia, cei care ciocnesc ouăle primii sunt copiii, în curtea Bisericii. Asta după ce ouăle au fost rostologolite peste mormântul celor dragi, sub forma sfintei cruci. Mai mult, cei mici trimit oul roşu de la unul la celălalt, rostesc urările tradiţionale, mai apoi ciocnesc, iar de îndată sunt urmaţi şi de ceilalţi membri ai familiei.

Cum se ciocnesc ouăle de Paște în Moldova

În Moldova, în dimineaţa următoare după noaptea Învierii, se pune un ouă roşu şi unul alb într-un bol cu apă ce trebuie să conţină monede, copii trebuie să şi clătească faţa cu apă şi să îşi atingă obrajii cu cele două ouă pentru a avea un an plin de bogăţii. O altă tradiţie din regiunea aceasta cere ca oul de Paşte să fie mâncat, iar cojile să fie aruncate neapărat pe drum.

TRADIȚII ȘI SUPERSTIȚII ÎN SĂPTĂMÂNA PATIMILOR

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Camping în România. Cât costă o zi cu RULOTA, la munte sau la mare
Camping în România. Cât costă o zi cu RULOTA, la munte sau la mare
FOTO. Transformarea incredibilă a unuia dintre cei mai bogați români, la 67 de ani, după numeroasele operații estetice! Caută tinerețea veșnică și atenția femeilor frumoase
FOTO. Transformarea incredibilă a unuia dintre cei mai bogați români, la 67 de ani, după...
S-a pozat fără HAINE într-o FARFURIE! Alexandra Stan, cele mai INCENDIARE imagini din 2024
S-a pozat fără HAINE într-o FARFURIE! Alexandra Stan, cele mai INCENDIARE imagini din 2024
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Descoperire uimitoare la bordul unei epave vechi de 1.700 de ani. „O delicatesă în epoca romană
Descoperire uimitoare la bordul unei epave vechi de 1.700 de ani. „O delicatesă în epoca...
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Trei bărbați s-au dus să facă surf în Mexic și după o săptămână cadavrele lor au fost găsite într-un puț adânc de 15 metri
Trei bărbați s-au dus să facă surf în Mexic și după o săptămână cadavrele lor...
O gaură misterioasă, de mărimea Elveției, se formează în același loc în Antarctica. După 50 de ani, experții au aflat motivul
O gaură misterioasă, de mărimea Elveției, se formează în același loc în Antarctica. După 50...
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața ta?
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața...
Cu cine nu ar cânta niciodată Maria Cârneci: „Nu aș accepta niciodată cu unul care...”. Dezvăluiri fără perdea făcute de interpreta de muzică populară
Cu cine nu ar cânta niciodată Maria Cârneci: „Nu aș accepta niciodată cu unul care...”....
Se spală rufe azi și în a treia zi de Paște? Ce spun preoţii
Se spală rufe azi și în a treia zi de Paște? Ce spun preoţii
Maria Cârneci, destăinuiri emoționante despre pierderea soțului ei. Artista încă nu și-a găsit liniștea fără el. „Nu cred că îmi mai găsesc echilibrul fără el niciodată. Nu cred.”
Maria Cârneci, destăinuiri emoționante despre pierderea soțului ei. Artista încă nu și-a găsit liniștea fără...
Theo Rose, probleme de sănătate, chiar înainte de Paște: „Am înrăutățit situația”
Theo Rose, probleme de sănătate, chiar înainte de Paște: „Am înrăutățit situația”
"Suntem o comună binecuvântată de Dumnezeu!" Fructul cu care localnicii au dat lovitura. Cu cât...
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Creează, Repară, Inovează: sculele electrice FĂRĂ FIR Parkside la Lidl
Creează, Repară, Inovează: sculele electrice FĂRĂ FIR Parkside la Lidl
Substanță RADIOACTIVĂ, găsită în urina fumătorilor de țigări electronice!
Substanță RADIOACTIVĂ, găsită în urina fumătorilor de țigări electronice!
La 12 ani de la divorț, Mihai Neșu rupe tăcerea! Adevărul a ieșit la iveală: „Vreau să știe lumea...”
La 12 ani de la divorț, Mihai Neșu rupe tăcerea! Adevărul a ieșit la iveală:...
Produsul adorat de români care nu va mai avea niciodată același gust. Este directivă de la UE
Produsul adorat de români care nu va mai avea niciodată același gust. Este directivă de...
Părintele Pimen Vlad, adevăruri nespuse despre Gigi Becali. A fost miracol de la Maica Domnului. ”Aveți pământ acolo?”
Părintele Pimen Vlad, adevăruri nespuse despre Gigi Becali. A fost miracol de la Maica Domnului....
A murit o MARE DOAMNĂ a presei din România. A plecat la Ceruri, spre Lumină
A murit o MARE DOAMNĂ a presei din România. A plecat la Ceruri, spre Lumină
Despărțire – șoc în showbiz, la doar o zi de când vedeta a adus pe lume cel de-al doilea copil. E posibil să rămână la ea!
Despărțire – șoc în showbiz, la doar o zi de când vedeta a adus pe...
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Vladimir Putin ordonă exerciţii nucleare ca răspuns la
Vladimir Putin ordonă exerciţii nucleare ca răspuns la "ameninţările" lui Emmanuel Macron
Taxă trecută în lege pentru proprietarii de APARTAMENTE. Românii care vor plăti de 5 ori MAI MULT
Taxă trecută în lege pentru proprietarii de APARTAMENTE. Românii care vor plăti de 5 ori...
Toni Iuruc se reinventează după divorțul de Halep. Ce mai face omul de afaceri
Toni Iuruc se reinventează după divorțul de Halep. Ce mai face omul de afaceri
Obicei INEDIT în a doua zi de Paște. Singurul loc din România în care se mai practică
Obicei INEDIT în a doua zi de Paște. Singurul loc din România în care se...
Daniela Crudu a născut a doua oară! Ce putea să spună Gigi Becali despre ea, după scandalul teribil cu Nilă
Daniela Crudu a născut a doua oară! Ce putea să spună Gigi Becali despre ea,...
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru trei semne zodiacale
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru...
Cât de bogată este, de fapt, Maria Cârneci:
Cât de bogată este, de fapt, Maria Cârneci: "Nu am mașină"
Ce semn a primit Oana Roman de la mama ei în Săptămâna Mare: „Îmi trimite mesaje de pe lumea cealaltă”
Ce semn a primit Oana Roman de la mama ei în Săptămâna Mare: „Îmi trimite...
Barajul din România care e construit într-un loc unic. Are o poveste impresionantă și a oprit o catastrofă. Un oraș întreg ar fi fost șters de pe hartă
Barajul din România care e construit într-un loc unic. Are o poveste impresionantă și a...
Animalul pe care românii au început să-l crească. Investiția nu este mare, dar profitul poate fi uriaș. Un ou se vinde și cu 100 de lei, iar cererea este uriașă
Animalul pe care românii au început să-l crească. Investiția nu este mare, dar profitul poate...