Miracol de Paști! A revenit la viață la 18 ore după ce inima i s-a oprit: „Întreaga echipă medicală a fost uimită”. Explicația incredibilă

Miracol de Paști! A revenit la viață la 18 ore după ce inima i s-a oprit: "Întreaga echipă medicală a fost uimită". Explicația incredibilă

Un bărbat din Franța, aflat pe moarte, a fost resuscitat cu succes la 18 ore după ce inima s-a oprit în urma unei hipotermii. Doctorii și asistenții care au fost de față la scenele șocante cred că au de-a face cu o minune, produsă acum, de Paște. Resuscitarea a avut loc în Franța, iar pacientul, al cărui nume nu a fost făcut public, are 53 de ani. Specialiștii au explicat și cum a fost posibilă această revenire la viață.

Miracolul de Paști s-a întâmplat în orașul francez Montpellier. Bărbatul de 53 de ani a suferit un stop cardio-respirator în timp ce se afla pe stradă și a intrat în scurt timp într-un șoc hipotermic. Un trecător l-a descoperit pe stradă și a sunat la numărul unic de urgență, au titrat jurnaliștii de la Daily Mail. Un echipaj medical l-a transportat pe francez la spital, acolo unde medicii au început să îl resusciteze. Ei i-au făcut masaj cardiac timp de patru ore, anunță tabloidul din Regatul Unit, după care pacientul a fost conectat la aparate. Imediat ce temperatura corpului său a crescut, doctorii au început din nou să-l resusciteze. Din fericire, inima lui a început să bată din nou.

„Întreaga echipă medială a fost uimită”, a declarat dr. Jonathan Charbit, șeful Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Universitar Montpellier, pentru publicația britanică.

Medicii francezi au explicat că resuscitarea miraculoasă se datorează hipotermiei care a scăzut atât de mult temperatura organelor vitale încât le-a conservat. Mai mult, bărbatul nu a suferit nici leziuni ale creierului, având în vedere că acesta nu a fost irigat ore în șir.

„Probabilitatea ca el să supraviețuiască era aproape de zero”, a mai spus doctorul Jonathan Charbit.

Miracol de Paști 2018. Bărbatul de 53 de ani e încă internat în spital

Bărbatul a suferit un atac de cord pe 12 martie, în timp ce se întorcea din vizita de la fratele său, care locuiește în Béziers, situat în apropiere de Montpellier. Povestea lui a fost făcută publică de Paști. Medicul Xavier Capdevila a mărturisit că bărbatul de 53 de ani respiră cu ajutorul aparatelor și nu poate încă să meargă.

„E pe cale să se recupereze total”, a declarat Xavier Capdevila pentru Daily Mail.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
FOTO. Loredana, buna prietenă a Simonei Halep, apariție îndrăzneață
Prosport.ro
FOTO. Loredana, buna prietenă a Simonei Halep, apariție îndrăzneață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
Click.ro
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
Gandul.ro
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!