Președintele Klaus Iohannis a dat aviz pentru urmărirea penală față de Ion Iliescu, Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, în dosarul Revoluției, a anunțat Administrația Prezidențială, vineri (13 aprilie).
Dosarul Revoluției, anchetă dificilă
Totodată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție a fost înştiinţat cu privire la formularea acestei cereri. Dosarul Revoluţiei este unul dintre cele mai tergiversate din istoria practicii judiciare din România. Procurorii au avut de lămurit cauzele în care s-a produs decesul a 709 persoane, rănirea prin împuşcare a 1.855 de persoane, rănirea prin alte forme de violenţă a 343 de persoane şi privarea ilegală de libertate a 924 de persoane.