O celebră organizație teroristă s-a desființat! Câți oameni a ucis

O celebră organizație teroristă s-a desființat! Câți oameni a ucis
Organizația teroristă ETA s-a desființat

Organizaţia separatistă bască ETA a anunţat că şi-a dizolvat toate structurile, după decenii de atentate sângeroase, anunţ făcut într-o scrisoare datată 16 aprilie şi publicată miercuri de cotidianul online spaniol eldiario.es., relatează AFP. 

”ETA a decis să pună capăt ciclului său istoric şi acţiunii sale, încheindu-şi parcursul. Prin urmare, ETA şi-a dizolvat complet toate structurile şi consideră încheiată iniţiativa sa politică”, se afirmă în scrisoare, scrisă în limba bască şi purtând emblema organizaţiei, scrie agerpres.ro. 

Un membru al guvernului basc a declarat pentru AFP că scrisoarea nu reprezintă încă anunţul definitiv de dizolvare a organizaţiei, considerată teroristă de către Uniunea Europeană. El a precizat că aşteaptă acest anunţ pentru joi, probabil sub forma unei înregistrări video trimise la BBC.

”Această scrisoare a ETA a fost trimisă unor personalităţi şi organizaţii care au participat în urmă cu şapte ani la ‘Declaraţia de la Aiete’ ”, o iniţiativă internaţională care a dus, în octombrie 2011, la abandonarea definitivă a violenţei de către organizaţia clandestină, a explicat sursa.

Scrisoarea are drept scop să asigure personalităţile respective, inclusiv pe fostul secretar al ONU, Kofi Annan, că decizia sa de a se dizolva este fermă, a adăugat sursa.

ETA, înfiinţată în 1959, în timpul dictaturii lui Francisco Franco, este responsabilă de moartea a cel puţin 829 de persoane şi de rănirea altor câteva mii, în atentate comise în Spania şi în Franţa, pentru independenţa Ţării Bascilor şi a Navarrei, din 1968 până în 2010.

În scrisoarea sa, ETA afirmă că Euskal Herria, teritoriul pentru care ea reclamă independenţa, rămâne ”în conflict cu Spania şi Franţa”. ”Conflictul nu a început cu ETA şi nu se încheie cu sfârşitul parcursului ETA”, declară ea.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Click.ro
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
Digi 24
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Digi24
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
go4it.ro
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
Gandul.ro
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia