Florin Buliga, criminalul din Brașov, care și-a măcelărit familia, a încercat să se sinucidă în arest!

Florin Buliga, criminalul din Brașov, care și-a măcelărit familia, soția și cei doi copii, a încercat să se sinucidă în arest. Potrivit newsbv.ro, bărbatul ar fi avut o tentativă de a-și curma zilele. Aflat la audieri, le-a arătat procurorilor o cicatrice pe antebrațul stâng și a mărturisit că a vrut să își taie venele cu un cuțit.

Omul nu este la prima tentativă, ultima fiind cu o zi înainte să își ucidă familia.

Florin Mircea Buliga a oripilat o țară întreagă din cauza gestului său necruțător. Bărbatul care locuia cu familia în Brașov și-a ucis soția și cei doi copii, în timp ce aceștia dormeau.

Are 43 de ani şi era perceput ca un normal, inteligent, cu o familie frumoasă şi fără probleme. Cel puţin în aparenţă. În noaptea dintre 26 spre 27 martie 2018 a comis o faptă de care nimeni nu l-ar fi crezut capabil.

Ce spun psihologii despre comportamentul lui

„Un astfel de comportament manifestat din senin şi atât de violent ne poate face să credem că omul a suferit o criză psihotică. S-a ajuns aici probabil din cauza acumulării unor frustrări de-a lungul timpului, a unor probleme nerezolvate şi poate neştiute de nimeni.

 Sunt persoane care par perfect normale, dar pot ascunde multe probleme, poate chiar şi o depresie profundă. Sunt multe persoane care au familie, au o stabilitate financiară şi tot nu sunt fericiţi. În timp, aceste nemulţumiri se acumulează şi devin ca o bombă cu ceas. Iniţial pacientul încearcă să îşi facă singur rău, iar dacă nu reuşeşte, toată acea furie se poate îndrepta împotriva celor apropiaţi.

 Sunt multe cazuri studiate în psihologie când persoanele aparent normale şi-au ucis apropiaţii. În acest caz, cel mai probabil se va face o expertiză psihiatrică care va putea arăta anumite probleme“, spune psihologul Ana Maria Ruşizan pentru adevarul.ro.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Prosport.ro
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Persoana apropiată care l-a păgubit pe Puya: „Nu prea îi plăceau calculele”. Ce spune artistul despre retragerea din muzică
Click.ro
Persoana apropiată care l-a păgubit pe Puya: „Nu prea îi plăceau calculele”. Ce spune artistul despre retragerea din muzică
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Digi24
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Panică printre agricultorii și piscicultorii din Călărași. Autoritățile au decis să dea drumul la apa din mai multe lacuri, pentru a crește debitul Dunării. Nivelul fluviului la Cernavodă este cu doar 3 cm mai mic de limita operațională a centralei nucleare. Precizări de la Apele Române
Gandul.ro

Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!