Ela Crăciun este însărcinată în trei luni! Prezentatoarea tv se pregătește să devină mamă pentru a treia oară

Îndrăgita prezentatoare tv, Ela Crăciun, se pregătește să devină mamă pentru a treia oară. Numită în mediul online SuperMom, grație blogului său de parenting plin de sfaturi utile, vedeta și-a pus mereu familia pe primul loc.

Ela Crăciun este însărcinată în trei luni și chiar dacă nu se știe încă sexul copilului pe care-l poartă în pântece, cei doi copii, Alex și Alesia, își așteaptă cu nerăbdare frățiorul sau surioara.

„Să fii mamă și să îți vezi copiii crescând reprezintă cea mai mare bucurie pentru mine, și, cred, pentru orice femeie. Alex și Alesia mi-au tot spus că își doresc un frățior, respectiv o surioară. Acum sunt foarte nerăbdători să afle ce va fi. Am avut emoții prima dată, neștiind cum vor reacționa, însă au primit vestea cu mare bucurie.

Cred că Dumnezeu mi-a transmis un mesaj în acest sens înainte de a afla că sunt însărcinată. Am visat șapte nopți la rând că țineam în brațe un bebeluș. A fost un vis repetitiv foarte impresionant. Sunt extrem de fericită de această nouă perioadă frumoasă din viața mea. Voi rămâne în continuare foarte activă până în în momentul sarcinii și imediat după. Nu mă voi opri o clipă! Voi filma pentru emisiunea mea, pentru blogul meu și voi modera emisiunea mea de la radio. Va fi o perioadă foarte frumoasă”, declară Ela Crăciun pentru Viva.ro.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Alessandra Ambrosio, apariție răvășitoare la 45 de ani. Cum s-a fotografiat "îngerașul" Victoria's Secret în vacanța în Bali
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Alessandra Ambrosio, apariție răvășitoare la 45 de ani. Cum s-a fotografiat "îngerașul" Victoria's Secret în vacanța în Bali
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Prosport.ro
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Claudia Pătrășcanu, în lacrimi la poarta fostului soț! Artista a mers să-și vadă fiul, dar a fost refuzată: „Mami te iubește mult!”
Click.ro
Claudia Pătrășcanu, în lacrimi la poarta fostului soț! Artista a mers să-și vadă fiul, dar a fost refuzată: „Mami te iubește mult!”
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Digi 24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Trei scule PARKSIDE, disponibile la prețuri de sub 100 lei
go4it.ro
Trei scule PARKSIDE, disponibile la prețuri de sub 100 lei
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Nu este GTA, dar domină topurile de vânzări
Go4Games
Nu este GTA, dar domină topurile de vânzări
Nicușor Dan, conflict cu cancelarul german Friedrich Merz pe tema banilor europeni, în timpul întâlnirii pe care au avut-o la Dublin. De unde a pornit neînțelegerea
Gandul.ro
Nicușor Dan, conflict cu cancelarul german Friedrich Merz pe tema banilor europeni, în timpul întâlnirii pe care au avut-o la Dublin. De unde a pornit neînțelegerea
Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Mediafax Italia
Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi