Palatul Eforiei, o comoară uitată

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne în Discover

Coborând bulevardul Elisabeta, dinspre Universitate spre Operă, pe partea stângă vedem o clădire istorică pe care starea avansată de degradare și gălăgia vizuală provocată de diversele firme și firmulițe de la parter o fac o priveliște, dacă nu tristă, cel puțin ciudată.

Este vorba de Palatul Eforiei, instituție construită în 1832, la ordinul generalului Pavel Kiseleff. În acele vremuri, o ”eforie” era un centru administrativ al mai multor instituții de același tip. În acest caz, ”eforia spitalelor” patrona cele trei mari spitale de la acea dată (Colțea, Pantelimon și Filantropia) și, în decursul anilor, avea să-și extindă influența asupra spitalelor din întreaga țară. De altfel, stațiunea omonimă de pe litoral este unul dintre proiectele ”Eforiei” centrale, de la București, organizație foarte respectată și influentă, la vremea ei.

Construit în stil neoclasic specific timpurilor, palatul a reprezentat timp de cel puțin 100 de ani unul dintre elementele centrale de identitate vizuală a Bucureștiului, regăsindu-se pe timbre, vederi și în numeroase fotografii, la sfârșit de secol XIX și început de secol XX.

Puternic afectat de bombardamentele din 1944, a fost refăcut de către autoritățile comuniste și a servit drept ”Sfat Popular al Raionului V. I. Lenin”. Culmea, în ciuda folosirii ei pentru a denumi o diviziune administrativă al cărei nume vă poate face să chicotiți, până în 1989 a fost păstrată în condiții excelente, servind de altfel ca sediu al Primărei Sectorului 5 pentru mulți ani, după revoluție. Se tot încearcă reconsolidarea lui și readucerea la măreția arhitecturală și vizuală de odinioară.

Material realizat în cadrul „București-Centenar” Program Cultural derulat de Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic