Alexandra Pintili, tânăra care și-a omorât mama cu toporul, s-a transformat complet

• Știri

Cazul înfiorător în care un băiat de nouă ani din București și-a înjunghiat bunica în gât i-a făcut pe anchetatori, dar mai ales pe specialiștii în psihologie să își amintească de crima odioasă a Alexandrei Pintili. Vă reamintim că în urmă cu nouă ani, tânăra și-a măcelărit mama adoptivă cu o toporişcă. Pentru fapta ei, a stat după gratii doar doi ani, iar timpul petrecut acolo a făcut-o să își dorească să facă tot ce este cu putință ca să aibă o viață normală. În prezent, cea numită în trecut „eleva criminală” e de nerecunoscut.

Citește și: Tatăl copilului de 9 ani care și-a ucis bunica, condamnat la închisoare după ce și-a maltratat fiul dintr-o căsătorie anterioară!

Pe când avea 15 ani, Alexandra Pintili și-a ucis mama cu șapte lovituri de toporișcă. În fața instanței, și-a justificat gestul, mărturisind că femeia o bătea și îi reproșa că nu învață bine. După crimă, tânăra a aflat că, de fapt, cea pe care o ucisese nu era mama ei naturală, ci adoptivă.  Tânără a fost condamnată la 6 ani de închisoare, însă a fost eliberată în 2011 ca să își continue studiile. Alexandra Pintili a dat Bacalaureatul în 2012 și a intrat la ASE pe un loc de la buget. În paralel, ea a încercat să-și găsească de muncă, pentru a se întreține, WOWbiz.ro dezvăluind că „elevă criminala”, cum a fost supranumită, s-a angajat la casieria unui restaurant. Rămasă fără slujbă, la un moment dat, Alexandra s-a concentrat pe studiu.

Citește și: Dezvăluiri halucinante făcute de prietena bătrânei ucise de nepotul de 9 ani

În 2015, când a terminat anul III, ea a semnat, alături de un coleg de grupă, o lucrare intitulată „Proiect la Economia României-Strategii de politică monetara”. Ea a terminat ASE-ul, dovadă fiind o fotografie în care apăra îmbrăcată în costum de absolvire și cu diplomă de rigoare. Din fotografiile de pe un site de socializare reiese că Alexandra Pintili este o tânără frumoasă și sociabila, fiind înconjurată tot timpul de prieteni și colegi. Ea are acum 24 de ani.

Citește și: Ce a spus copilul care și-a ucis bunica atunci când a sunat la 112

Alexandra Pintili a făcut doi ani de pușcărie pentru oribila crimă

Citește și: E incredibil cine e personalitatea de la noi care a meditat-o în închisoare pe eleva criminală

Alexandra Pintili era în clasa a X-a în 2009, anul în care şi-a ucis mama adoptivă cu şapte lovituri de topor.

„Îmi spunea zilnic că sunt o proastă, o retardată şi diferită de ceilalţi copii”, şi-a motivat ea fapta în faţa judecătorilor. „Eleva criminală”, după cum a fost numită la momentul respectiv de presă, a stat doi ani în închisoare, fiind eliberată din Penitenciarul Târgşor în 2011.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Guvernul Ungariei a „tăiat” două milioane de euro care veneau în România și au apărut deja problemele: „E cel mai greu”
Prosport.ro
Guvernul Ungariei a „tăiat” două milioane de euro care veneau în România și au apărut deja problemele: „E cel mai greu”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Anca Serea, amenințată în fața fiicei sale! Vedeta a mers la Poliție: „A spus că știe unde stau”
Click.ro
Anca Serea, amenințată în fața fiicei sale! Vedeta a mers la Poliție: „A spus că știe unde stau”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Digi24
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Administrația Trump îi retrage sprijinul ambasadoarei SUA din Grecia și-i cere demisia, după scandalul care a implicat și România
Gandul.ro
Administrația Trump îi retrage sprijinul ambasadoarei SUA din Grecia și-i cere demisia, după scandalul care a implicat și România
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!