O tânără româncă a fost înjunghiată mortal de iubit în Londra! E cutremurător ce au aflat anchetatorii când au ajuns la fața locului

Știri

O româncă a avut parte de o moarte înfiorătoare în timp ce era în Marea Britanie la muncă. Ea a fost ucisă cu bestialitate de iubitul său într-un apartament aflat într-un cartier din nord-vestul Londrei. Criminalul a înjughiat-o mortal de mai multe ori, iar polițiștii l-au arestat. El urmează să fie judecat pentru omor. Când au ajuns la fața locului, anchetatorii și-au făcut cruce: tânăra omorâtă era însărcinată. ()

Tânăra ucisă în Londra, vineri dimineaţă, în apartamentul ei din Brent, nord-vestul Londrei, se numeşte Andra Hiliţanu. Ea urma să devină mamă, iar sarcina avea șapte luni. Odată cu ea a murit și bebelușul din pântece, care era al criminalului. Victima mai avea doi copii.

Românca de 28 de ani a fost înjunghiată de mai multe ori în gât, iar suspectul reţinut în acest caz este chiar iubitul fetei, Ioan Câmpeanu, de 43 de ani. Ei au locuit în acelaşi cartier din Bacău, iar în urmă cu doi ani au devenit iubiţi, deşi el era căsătorit. Au plecat în Marea Britanie, dar acolo ar fi început o viaţă plină de chinuri pentru tânăra de 28 de ani.

”E un bărbat foarte agresiv. Nu ne dădea voie să vorbim cu ea, o trimitea să facă prostituţie. A înjunghiat-o de mai multe ori. O maltrata”, povestește Ramona Hilițanu, sora româncei ucise, potrivit observator.tv

Și în ziua crimei a fost din nou scandal. Românca de 28 de ani a fost înjunghiată de mai multe ori și a murit de pe urma rănilor de la gât. Totul s-a întâmplat chiar în casa în care ea locuia cu iubitul ei.

”A sunat-o pe soţia lui şi i-a spus că a omorât-o. Îmi spunea că îi este frică de el, că este criminal, că a mai comis o crimă în 2002”, spune Ramona Hilițanu.

Românca era însărcinată în şapte luni. Purta în pântec chiar copilul bărbatului acuzat de crimă.

”Când au ajuns paramedicii acolo, ea era decedată de 15 minute. A lăsat-o moartă în baie”, mai spune sora Andrei Hilițanu.

Andra Hilițanu a lăsat în urmă doi copii de 7 şi 9 ani. Familia româncei a postat pe Facebook un mesaj prin care cere sprijinul oamenilor, pentru repatriere şi înmormântare.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mesajul DUREROS al lui Cindy Crawford pentru fiul ei înainte ca tânărul să se stingă din viață: „Sunt atât de mândră de…”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Mesajul DUREROS al lui Cindy Crawford pentru fiul ei înainte ca tânărul să se stingă din viață: „Sunt atât de mândră de…”
Bianca Drăguşanu, apariție wow în costum de baie. Fosta iubită a lui Adrian Cristea, imagini din vacanță, printre iahturi
Prosport.ro
Bianca Drăguşanu, apariție wow în costum de baie. Fosta iubită a lui Adrian Cristea, imagini din vacanță, printre iahturi
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Maria Boroghină, „regina videochat-ului”, de la studio direct în bucătăria MasterChef! Ce știe fiica ei de 6 ani despre meseria mamei
Click.ro
Maria Boroghină, „regina videochat-ului”, de la studio direct în bucătăria MasterChef! Ce știe fiica ei de 6 ani despre meseria mamei
Procurorii au găsit acasă la Călin Georgescu un document fals care atestă că ar fi senator de Malta. Precizări oficiale
Digi 24
Procurorii au găsit acasă la Călin Georgescu un document fals care atestă că ar fi senator de Malta. Precizări oficiale
Banii afaceristului păgubit de Georgescu ar fi ajuns în conturile unei entități anchetate în SUA și care are conexiuni cu Rusia (surse)
Digi24
Banii afaceristului păgubit de Georgescu ar fi ajuns în conturile unei entități anchetate în SUA și care are conexiuni cu Rusia (surse)
Două accesorii auto din oferta Lidl care nu pot lipsi din mașină. Prețuri de la sub 30 de lei
Promotor.ro
Două accesorii auto din oferta Lidl care nu pot lipsi din mașină. Prețuri de la sub 30 de lei
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Scule Parkside pentru reparații auto în oferta Lidl
go4it.ro
Scule Parkside pentru reparații auto în oferta Lidl
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Descopera.ro
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Omul care i-ar fi făcut legătura lui Călin Georgescu cu afaceristul din Buzău, audiat la DIICOT
Gandul.ro
Omul care i-ar fi făcut legătura lui Călin Georgescu cu afaceristul din Buzău, audiat la DIICOT
Scumpire-șoc de aproape 60%! A EXPLODAT PREȚUL unui produs banal pe care îl cumpără toți românii
Mediafax Italia
Scumpire-șoc de aproape 60%! A EXPLODAT PREȚUL unui produs banal pe care îl cumpără toți românii
Nu te-ai fi așteptat! Un pilot DEZVĂLUIE care sunt CELE MAI MARI PROBLEME într-un avion!
Mediafax Spania
Nu te-ai fi așteptat! Un pilot DEZVĂLUIE care sunt CELE MAI MARI PROBLEME într-un avion!