Acasă » Știri » METEO 27 IUNIE | Vreme răcoroasă, cu ploi şi furtuni

METEO 27 IUNIE | Vreme răcoroasă, cu ploi şi furtuni

De: Anca Toma 27/06/2018 | 07:33
METEO 27 IUNIE | Vreme răcoroasă, cu ploi şi furtuni

Instabilitatea atmosferică va pune stăpânire pe întreaga ţară, iar ploile şi furtunile vor face ca temperaturile resimţite să fie mult mai scăzute decât cele prognozate pentru următoarele zile.

Vremea va fi instabilă, iar în cea mai mare parte a ţării, va fi rece pentru sfârşitul lunii iunie. Vor fi averse în toate regiunile, iar în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova, sudul şi estul Transilvaniei cantităţile de apă vor depăşi 20…30 l/mp şi izolat 40…50 l/mp.

În zona Carpaţilor de Curbură, local în Carpaţii Meridionali, precum şi în nordul şi nord-estul Munteniei va ploua abundent şi se vor acumula cantităţi de apă de 40…50 l/mp şi pe arii restrânse 60…70 l/mp. Îndeosebi în estul şi sud-estul ţării aversele vor avea şi caracter torenţial, se vor semnala descărcări electrice, intensificări ale vântului şi grindină.

Intensificări ale vântului vor fi şi în restul teritoriului, cu viteze mai mari pe crestele montane, unde viteza la rafală trecător 65…70 km/h. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 16 şi 24 de grade, uşor mai ridicate, spre 26 de grade, în Dobrogea, iar cele minime se vor situa între 12 şi 21 de grade.

VREMEA IN BUCUREŞTI: Vremea va fi instabilă şi răcoroasă. Temporar va ploua însemnat cantitativ şi se vor acumula cantităţi de apă, în general de 15…25 l/mp şi izolat posibil peste 30…35 l/mp. Ploile vor avea mai ales caracter de aversă şi mai ales în prima parte a zilei vor fi însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în prima parte a intervalului. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 21 de grade, iar cea minimă va fi de 16…17 grade.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea
Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu...
FOTO. Cât de frumoasă e noua iubită cu care s-a cuplat la câteva zile după ce s-a afișat întâi cu logodnica și apoi cu amanta!
FOTO. Cât de frumoasă e noua iubită cu care s-a cuplat la câteva zile după...
AȘA a fost surprinsă Larisa lui Pescobar pe litoral! El se DISTRA în club în Mamaia și nu era cu ea
AȘA a fost surprinsă Larisa lui Pescobar pe litoral! El se DISTRA în club în...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Zodii care vor avea parte de o perioadă fantastică.  Se anunță schimbări benefice, plouă cu bani și scapă de probleme
Zodii care vor avea parte de o perioadă fantastică. Se anunță schimbări benefice, plouă cu...
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Primele rezultate în cazul fetiței de 4 ani care a murit după ce a mâncat macrou congelat. Ce s-a descoperit la analize
Primele rezultate în cazul fetiței de 4 ani care a murit după ce a mâncat...
O tânără care a crezut că este mahmură a ajuns până la urmă la spital iar medicii i-au spus că mai are doar 12 luni de trăit
O tânără care a crezut că este mahmură a ajuns până la urmă la spital...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Cum vor petrece Paștele Oana și Viorel Lis: „O să mă duc pe câmp să alerg un miel”. Blondina face dezvăluiri inedite
Cum vor petrece Paștele Oana și Viorel Lis: „O să mă duc pe câmp să...
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua de Florii? Primele rezultate ale analizelor
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Mioara Velicu rememorează copilăria autentică de la sat: „Am crescut într-o familie cu 8 copii. Dimineața când ne trezeam, simțeam mirosul de lapte fiert, de turte făcute pe plită și căldură.”
Mioara Velicu rememorează copilăria autentică de la sat: „Am crescut într-o familie cu 8 copii....
„Am crezut că sunt iubit. Pleacă!” Pepe a aruncat verigheta și nu s-a mai uitat înapoi! Adevărul din spatele gestului său
„Am crezut că sunt iubit. Pleacă!” Pepe a aruncat verigheta și nu s-a mai uitat...
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Când treci prin scanerul de securitate din aeroport agenții te văd dezbrăcat???
Când treci prin scanerul de securitate din aeroport agenții te văd dezbrăcat???
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
Lidia Buble a făcut anunțul: „Mă veți vedea în rochia de mireasă. Sunt gata de măritat, dacă trebuie și insistă cine trebuie...”
Lidia Buble a făcut anunțul: „Mă veți vedea în rochia de mireasă. Sunt gata de...
Județul din România cu cele mai multe terenuri agricole. Are un sol foarte fertil și fermierii își doresc să cumpere pământ aici
Județul din România cu cele mai multe terenuri agricole. Are un sol foarte fertil și...
Mihaela Bilic a dezvăluit cele două legume pe care să le mănânci de Paște: “Se activează în ficat și îl detoxifică”
Mihaela Bilic a dezvăluit cele două legume pe care să le mănânci de Paște: “Se...
Mașinile care nu mai trec ITP-ul. Vor pica inspecția tehnică periodică
Mașinile care nu mai trec ITP-ul. Vor pica inspecția tehnică periodică
Scandal monstru între Florin Dumitrescu și Alex Dima. Chef-ul l-a jignit foarte urât. ''Nu mai mânca, dementule!''
Scandal monstru între Florin Dumitrescu și Alex Dima. Chef-ul l-a jignit foarte urât. ''Nu mai...
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Rusia pune la cale revendicarea victoriei pe câmpul de luptă. În ce constă planul în trei paşi pentru destabilizarea Ucrainei
Rusia pune la cale revendicarea victoriei pe câmpul de luptă. În ce constă planul în...
Decizie pentru cei care au permis categoria B. Legea a fost promulgată de Iohannis
Decizie pentru cei care au permis categoria B. Legea a fost promulgată de Iohannis
Drumul cu peisaje de vis din România, modernizat. Priveliștile care-ți taie respirația, dar cu taxă
Drumul cu peisaje de vis din România, modernizat. Priveliștile care-ți taie respirația, dar cu taxă
Un român a făcut CALCULUL complet: „Cât costă să locuiești, singur, în Londra, în condiții de minimă decență”
Un român a făcut CALCULUL complet: „Cât costă să locuiești, singur, în Londra, în condiții...
Mihăiţă Neşu a rupt tăcerea şi a spus adevărul despre divorţul de soţia sa: „A fost un şoc foarte mare pentru ea!”
Mihăiţă Neşu a rupt tăcerea şi a spus adevărul despre divorţul de soţia sa: „A...
I-a cerut soțului o fotografie cu bebelușul celui mai bun prieten al său, dar a rămas surprinsă de ce era în ea. A povestit totul
I-a cerut soțului o fotografie cu bebelușul celui mai bun prieten al său, dar a...
Ce a declarat Florin Piersic de pe patul de spital:
Ce a declarat Florin Piersic de pe patul de spital: "Asta e cel mai important"
De ce au divorțat Gabriela Cristea și Marcel Toader. Bărbatul i-a golit toate conturile bancare
De ce au divorțat Gabriela Cristea și Marcel Toader. Bărbatul i-a golit toate conturile bancare
Ciorba pe care trebuie să o ai pe masa de Paște. E cel mai savuros preparat
Ciorba pe care trebuie să o ai pe masa de Paște. E cel mai savuros...
Sâmbătă, 4 mai 2024, de la ora 11, viața acestor 5 zodii intră într-o nouă etapă. Le așteaptă bogăție și succes
Sâmbătă, 4 mai 2024, de la ora 11, viața acestor 5 zodii intră într-o nouă...