Gheorghe Ștefan, zis Pinalti, se întoarce la închisoare! Fostul primar din Piatra Neamț, condamnat la 3 ani și 3 luni

Gheorghe Ștefan, zis Pinalti, se întoarce la închisoare! Fostul primar din Piatra Neamț, condamnat la 3 ani și 3 luni

Gheorghe Ștefan, fostul primar al municipiului Piatra Neamț, a fost condamnat la trei ani și trei luni de închisoare de magistrații Curții de Apel Bacău. Sentimța este definitive. Pinalti a fost acuzat de spălare de bani şi operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia, în dosarul „Strongmontaj”.

Fostul primar a fost trimis în judecată la sfârşitul anului 2014, iar procesul a început la Tribunalul Neamţ în 2015. În martie 2017, prima instanţă l-a achitat pe Pinalti de acuzaţia de spălare de bani, dar l-a găsit vinovat de alte două infracţiuni, respectiv folosirea influenţei şi efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia pe care o îndeplinea în scopul obţinerii de bani, bunuri sau foloase necuvenite.

Vineri, judecătorii Curţii de Apel Bacău l-au condamnat pe Gheorghe Ştefan, iar patru societăţi implicate în dosar au fost obligate să plătească amenzi cuprinse între 20.000 şi 30.000 de lei.

Gheorghe Ștefan, condamnat la închisoare, fusese eliberat condiționat

Potrivit procurorilor DNA, începând din 2009, Gheorghe Ştefan ar fi administrat în fapt SC StrongMontaj SA, fosta societate Tehnoutilaj SA, folosindu-se de interpuşi, care au acceptat să figureze formal ca asociaţi şi administratori.

„SC Strong Montaj SA (fostă SC Tehnoutilaj SA) a încheiat şi a executat contracte vizând realizarea unor lucrări cu diferiţi clienţi şi a achiziţionat, de la o serie de furnizori, bunuri şi servicii. Altfel spus, SC StrongMontaj SA s-a interpus în schimb, a făcut acte de comerţ, implicând circulaţia banilor”, potrivit DNA.

Procurorii au susţinut că aceste operaţiuni financiare ca acte de comerţ, în efectuarea cărora s-ar fi implicat Gheorghe Ştefan, sunt incompatibile cu funcţia pe care o deţinea, aceea de primar al municipiului Piatra Neamţ şi „sunt menite să-i aducă sume de bani necuvenite”.

Magistraţii au pronunţat până acum sentinţe definitive doar în cazul Microsoft, unde Pinalti a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare (pedeapsă redusă de la 6 ani), respectiv în dosarul „Bani pentru partid“ (3 ani – pedeapsă contopită cu cea din dosarul Microsoft).

În septembrie 2017, fostul primar a fost liberat condiţionat, scrie mediafax.ro.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Click.ro
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
Digi 24
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Digi24
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
go4it.ro
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
Gandul.ro
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia