Anca Pandrea, noi declarații din spital, după ce a fost găsită inconștientă într-o baltă de sânge. Medicii i-au dat vești proaste

• Vedete

La cinci zile după ce i s-a făcut rău în curtea casei, unde a căzut și s-a lovit puternic la cap, Anca Pandrea se întoarce astăzi acasă. În cadrul unui nou interviu, actrița a făcut dezvăluiri despre zilele petrecute în spital. Din nefericire, medicii i-au dat vești proaste.

Citește și: Anca Pandrea a fost salvată de la moarte de proprii câini! ”Altfel aș fi avut soarta Stelei Popescu”

În vârstă de 72 de ani, Anca Pandrea a răspuns foarte bine tratamentului administrat în spital astfel că astăzi, 3 iulie, Anca Pandrea va fi externată, însă va reveni în spital peste 12 zile. Medicii îi vor scoate atunci firele.

Potrivit celor mai noi informații, se pare că principala cauză a leșinului produs săptămâna trecută ar fi o lipsă de oxigenare a creierului. Actrița nu își amintește nimic din ziua de vineri când i s-a făcut rău și s-a prăbușit în curtea casei sale. În urma căzăturii, ea și-a spart capul. Cu aproape două săptămâni înainte să ajungă la spital, vedeta s-a simțit foarte rău, dar nu a acordat atenție simptomelor: “Aveam amețeli, dar nicio secundă nu m-am gândit că o să ajung aici”.

“Mi s-a povestit ca m-au luat cu salvarea și că a fost și poliția. Mi s-a făcut rău.

Am fost cusută la cap. Mă simt mai binișor. Nu m-au mutat într-o rezervă, întrucât au preferat să rămțn la reanimare, să mă țină sub observație în cazul în care mi s-ar fi făcut din nou rău”, a povestit Anca Pandrea într-un interviu acordat pentru Libertatea.

Citește și: Cine va moșteni averea Ancăi Pandrea, atunci când ea nu va mai fi! Actrița a impus câteva reguli în testament

Anca Pandrea, dependentă de un inhalator

În salon, artista avea o oglindă, iar când s-a văzut în ea bandajată, s-a speriat și a cerut ca aceasta să fie mutată de pe perete. După ce va pleca acasă, Anca Pandrea va urma un tratament și va fi dependentă de un inhalator. Potrivit sursei citată mai sus, dispozitivul va fi folosit de două ori pe zi.

“Mi-au făcut evaluarea. Se pare că sunt fracțiuni de secundă când creierul nu se oxigenează cum trebuie. În fața patului în care stau e o oglindă. Am întrebat dacă o pot muta, să nu mă mai văd când mă bandajează, cu capul în fașă”, a mai povestit actrița.

Mesajul scris pe placa comemorativă de pe casa în care a trăit Iurie Darie

În cadrul unui interviu acordat pe 27 decembrie 2016 în cadrul emisiunii pe care o prezenta Adriana Bahmuțeanu la Antena Stars, cunoscuta actriță a mărturisit ce a ales să fie scris pe placa comemorativă aflată pe casa în care a locuit împreună cu Iurie Darie. Iubirea dintre Anca Pandrea şi regretatul actor este una care depăşeşte graniţele morţii şi pe care puţini o înţeleg.

“Între anii 1986-2012 a locuit şi a creat celebrul actor de film, teatru şi desenator Iurie Darie – sufletul, viaţa şi iubirea actriţei Anca Pandrea” e mesajul scris pe placa comemorativă de pe casa în care locuiesc soţia regretatului actor şi cei doi câini ai săi.

Anca Pandrea s-a născut pe 16 februarie 1946, în Făgăraș. Actriţa a fost căsătorită cu Iurie Darie. Regretatul actor s-a născut pe 14 martie 1929, în Vadul-Rașcov, Șoldănești, Republica Moldova. Povestea lor de dragoste a durat 26 de ani. Mai exact până pe 9 noiembrie 2012 când Iurie Darie a murit, după ce a suferit un accident vascular.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Pepe, dezvăluiri rare despre povestea de dragoste cu Yasmine. Cum s-au cunoscut cei doi: „Cumva le-a așezat Dumnezeu”
Click.ro
Pepe, dezvăluiri rare despre povestea de dragoste cu Yasmine. Cum s-au cunoscut cei doi: „Cumva le-a așezat Dumnezeu”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Poliția Brașov are o mașină „beton”, la propriu! Imagini virale
Promotor.ro
Poliția Brașov are o mașină „beton”, la propriu! Imagini virale
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
A început procesul lui Călin Georgescu la Tribunalul București. Fostul candidat la alegerile prezidențiale află dacă va fi eliberat din arest
Gandul.ro
A început procesul lui Călin Georgescu la Tribunalul București. Fostul candidat la alegerile prezidențiale află dacă va fi eliberat din arest
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!