Acasă » Vedete » Modelul Annabelle Neilson, cea mai bună prietenă a lui Kate Moss, a fost găsită moartă

Modelul Annabelle Neilson, cea mai bună prietenă a lui Kate Moss, a fost găsită moartă

De: Anca Toma 17/07/2018 | 11:28
Modelul Annabelle Neilson, cea mai bună prietenă a lui Kate Moss, a fost găsită moartă

Annabelle Neilson, cea mai bună prietenă a lui Kate Moss a fost găsită moartă în casa ei din Chelsea, London. Fostul model a murit la vârsta de 49 de ani. Era muza designerului Alexander McQueen si starul unui show numit „Ladies of London”. Poliția londoneză a confirmat că autoritățile au fost chemate de către medicii de pe ambulanță, în jurul orei 10:20 ora locală, după ce Neilson a fost găsită fără viață, notează Fox News.

Decesul acesteia nu este tratat ca fiind o moarte suspicioasă. Femeia a apărut în două sezoane ale show-ului „Ladies of London”, însă l-a părăsit în noiembrie 2015.

Annabelle Neilson a făcut parte din topul celor mai apreciate modele din lume și a fost foarte bună prietenă cu Kate Moss și Naomi Campbell. De asemenea, ea a devenit muza creatorului de modă Alexander McQueen, când avea doar 22 de ani.

Neilsen a scris și câteva cărți pentru copii intitulate „The Me Me Me’s”, „Messy Me”, „Dreamy Me” și „The Curious Tale of Fi-Rex”.

Annabelle a fost căsătorită cu Nathaniel Philip Rothschild, unul dintre membrii celei mai puternice și bogate familii din lume. Cei doi s-au căsătorit în 1994, însă au divorțat trei ani mai târziu.

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Tags: