Cântăreaţă Michelle Williams, internată într-o clinică de psihiatrie

BEVERLY HILLS, CA - FEBRUARY 10: Singer Beyonce, rapper Jay-Z and Michelle Williams during the Sony/BMG Grammy After Party at the Beverly Hills Hotel on February 10, 2008 in Beverly Hills, California. (Photo by Michael Caulfield/WireImage)

Michelle Williams, fosta membră a trupei Destiny’s Child, s-a internat într-o clinică de psihiatrie. Artista a mărturisit că suferă de depresie de câţiva ani şi s-a gândit chiar la sinucidere. Michelle Williams a postat un mesaj emoţionant pe Instagram, în care le-a spus urmăritorilor despre problemele cu care se confruntă şi i-a îndemnat să ceară ajutor pe cei aflaţi în aceeaşi situaţie înainte de a fi prea târziu.

Cântăreaţa spune că în ultimii ani şi-a dedicat timpul îndemnându-i pe cei cu probleme să ceară ajutor la timp, să-şi crească stima de sine şi să fie înconjuraţi de cei pe care îi iubesc. “Recent, am urmat acest sfat pe care l-am dat miilor de oameni din toată lumea şi am cerut ajutor unei echipe grozave de profesionişti din domeniul sănătăţii. Dacă îţi schimbi felul de a gândi, îţi poţ schimba viaţa. Azi stau în faţa voastră fericită, mândră şi sănătoasă, ca cineva care va încerca să fie întotdeauna un exemplu pentru cei care au nevoie”, a concluzionat artista.

https://www.youtube.com/watch?v=2MZxf-lQD-o
Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Victoria Principal, imagine rară din tinerețe. Cum arăta Pamela din „Dallas” în costum de baie și ce face actrița la 76 de ani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Victoria Principal, imagine rară din tinerețe. Cum arăta Pamela din „Dallas” în costum de baie și ce face actrița la 76 de ani
FOTO. Ce imagini! Sorana Cîrstea, din nou cu zâmbetul pe buze, după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac: „Octombrie călduros”
Prosport.ro
FOTO. Ce imagini! Sorana Cîrstea, din nou cu zâmbetul pe buze, după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac: „Octombrie călduros”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Burlăcița Tina Ulmeanu, primele mărturisiri cutremurătoare despre viol: „Mi-au furat inocența!”
Click.ro
Burlăcița Tina Ulmeanu, primele mărturisiri cutremurătoare despre viol: „Mi-au furat inocența!”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
Digi24
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
Trei compresoare auto la preț special în Dedeman. Afișaj digital, umflare rapidă și chiar funcție de powerbank
Promotor.ro
Trei compresoare auto la preț special în Dedeman. Afișaj digital, umflare rapidă și chiar funcție de powerbank
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Steve Jobs, omagiat de Apple la 15 ani de la moartea sa. Mesajele publicate de John Ternus și Tim Cook
go4it.ro
Steve Jobs, omagiat de Apple la 15 ani de la moartea sa. Mesajele publicate de John Ternus și Tim Cook
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Ce condiții pun liberalii pentru susținerea Guvernului Niculescu. Oana Gheorghiu: Votul PNL pentru Luca Niculescu nu vine pe simpatie, ci pe program și miniștri
Gandul.ro
Ce condiții pun liberalii pentru susținerea Guvernului Niculescu. Oana Gheorghiu: Votul PNL pentru Luca Niculescu nu vine pe simpatie, ci pe program și miniștri
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
Mediafax Italia
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea