Anunț important pentru toți românii! Ce se întâmplă începând de azi cu pașapoartele

• Știri

Valabilitatea paşapoartelor simple se dublează, începând cu data de 20 iulie, de la cinci la zece ani, pentru persoanele care au peste 18 ani. Modificările Legii aduc schimbări şi în cazul minorilor.

Paşapoartele nu mai sunt valabile cinci ani, ci zece

Potrivit Legii nr. 133 din 18 iunie 2018, începând din 20 iulie, persoanele care au împlinit vârsta de 18 ani vor putea să-şi facă un nou paşaport simplu electronic cu o valabilitate de zece ani, nu de cinci ani, aşa cum era prevăzut inițial. Totodată, pentru tinerii cu vârsta cuprinsă între 12 şi 18 ani, valabilitatea paşapoartelor va fi prelungită până la cinci ani.

De asemenea, noua lege aduce schimbări şi pentru copii. Astfel, pașapoartele sunt eliberate cu o valabilitate de 3 ani pentru minorii cu vârsta mai mică de 12 ani.

Totodată, noua lege aduce modificări şi în cazul paşaportului temporar. La solicitarea acestuia, cetăţeanul trebui să aibă motive serioase, dar şi actele necesare care demonstreză importanţa vizitei peste hotare. Acesta se va elibera în situații obiective în care, din motive de sănătate, familiale sau profesionale, este necesară și urgentă prezenţa persoanei pe teritoriul altui stat și nu există timpul necesar pentru emiterea pașaportului simplu electronic.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro

Momente de groază pentru Alina Pușcaș. Familia ei, otrăvită la o petrecere!? Soțul s-a prăbușit, iar fiul și-a pierdut cunoștința
Click.ro

O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Digi 24

„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Digi24

EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
go4it.ro
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
După scamatoria avertismentului Bloomberg, a venit rândul Reuters să avertizeze România, tot sub semnătura unor români: „Numirea unui guvern PSD-AUR sau convocarea de alegeri anticipate ar putea declanșa o retrogradare a ratingului de credit al României”
Gandul.ro

Scenariul sumbru pentru 2070. Fără zăpadă și fără apă...
Mediafax Italia
Scenariul sumbru pentru 2070. Fără zăpadă și fără apă...
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania