Nepoata lui Bercea Mondial a accidentat un copil și a fugit! Ce pedeapsă i-au dat magistrații

• Știri
Nepoata lui Bercea Mondial a accidentat un copil și a fugit! Ce pedeapsă i-au dat magistrații

Florina Anghel, nepoata lui Bercea Mondial, a fost plasată sub control judiciar, sâmbătă seara, de către magistraţii Judecătoriei Caracal, după ce ar fi accidentat cu mașina un copil de patru ani și ar fi fugit de la locul faptei. 

Magistraţii Judecătoriei Caracal au respins, sâmbătă la ora 23.00, propunerea de arestare preventivă formulată de procurori în cazul nepoatei lui Bercea Mondial.

„Dispune luarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de inculpata fără antecedente penale, pentru comiterea infracţiunii de părăsirea locului accidentului, pe o durată de 60 de zile. Impune inculpatei Anghel Florina ca, pe durata măsurii controlului judiciar, să nu depăşească limita teritorială a judeţului Olt, decât cu încuviinţarea prealabilă a judecătorului de drepturi şi libertăţi. Dispune punerea de îndata în libertate a inculpatei, dacă nu este reţinută sau arestată în altă cauză. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare„, a stabilit instanța.

Accidentul a avut loc joi seara, pe o stradă din orașul Drăgănești-Olt.

„A fost reținută vineri seara. Ar fi provocat un accident rutier pe raza orașului Drăgănești și ar fi fugit de la fața locului. Este vorba despre o fetiță în vârstă de patru ani, care ar fi traversat strada prin loc nepermis și fără să se asigure. Femeia este cercetată pentru vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea Poliției„, a declarat Cristian Grigorescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, pentru Mediafax.

Bercea Mondial este cunoscut ca apropiat al lumii interlope din judeţul Olt, presa relatând că acesta a fost implicat în mai multe lupte între grupările interlope.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
Click.ro
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Salon Auto Paris 2026. Ce modele a adus Dacia și ce a lipsit de la standul constructorului român
Promotor.ro
Salon Auto Paris 2026. Ce modele a adus Dacia și ce a lipsit de la standul constructorului român
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Descoperire macabră în capela cimitirului din Slatina. Anunțul a fost făcut de primarul Mario De Mezzo: „Nu știm ce conțin, putem doar să ne imaginăm – oase umane”
Gandul.ro
Descoperire macabră în capela cimitirului din Slatina. Anunțul a fost făcut de primarul Mario De Mezzo: „Nu știm ce conțin, putem doar să ne imaginăm – oase umane”
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!