Acasă » Știri » Klaus Iohannis a promulgat Legea hărțuirii stradale

Klaus Iohannis a promulgat Legea hărțuirii stradale

De: Cancan 02/08/2018 | 12:34
Klaus Iohannis a promulgat Legea hărțuirii stradale

Președintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul de promulgare a modificărilor aduse Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, potrivit cărora hărţuirea, hărţuirea sexuală şi cea psihologică vor fi interzise atât în spaţiile publice, cât şi în privat.

Prin modificările promulgate de șeful statului, hărţuirea, hărţuirea sexuală şi cea psihologică sunt interzise atât în spaţiile publice, cât şi în privat.

„Este interzis orice comportament de hărţuire, hărţuire sexuală sau hărţuire psihologică definite conform prezentei legi, atât în public, cât şi în privat”, scrie în propunerea legislativă promulgată de președintele Klaus Iohannis.

Potrivit unui comunicat de presă al Oanei Bîzgan, iniţiatoarea propunerii, hărţuirea din spaţii publice afectează un număr foarte mare de fete şi femei din România, respectiv opt din zece românce spun că nu se simt în siguranţă când merg pe stradă noaptea, iar patru din zece nu se simt în siguranţă nici în timpul zilei, în timp ce şapte din zece femei din România nu se aşteaptă ca vreo altă persoană să intervină dacă sunt hărţuite pe stradă.

„Sper ca aceste lucruri să se schimbe odată cu intrarea în vigoare a acestei legi. Zi de zi, femeile din România sunt agresate şi umilite prin hărţuire – sub toate formele sale – inclusiv în şcoli şi universităţi, la locul de muncă, pe stradă, în transportul în comun şi în instituţii publice. De cele mai multe ori, hărţuitorii nu se opresc doar la abuzuri verbale sau gesturi. Hărţuirea nesancţionată poate duce la forme grave de violenţă, iar acest lucru nu mai poate fi tolerat”, a declarat deputatul independent Oana Bîzgan.

Potrivit comunicatului, propunerea legislativă iniţiată de Oana Bîzgan va rezolva două necesităţi majore ale cadrului legislativ actual: interzicerea tuturor formelor de hărţuire ce nu intră sub spectrul legii penale sau al relaţiilor de muncă, precum şi sancţionarea lor.

Iniţiatoarea mai precizează că orice contravenţie menţionată în propunerea legislativă nu va înlătura eventualul caracter penal al faptelor. Legea va fi aplicată de către ofiţerii, subofiţerii şi agenţii din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, precum şi de către poliţiştii locali.

„Odată cu interzicerea expresă a hărţuirii inclusiv în spaţiul public, hărţuitorii se vor gândi de două ori înainte, ştiind care sunt riscurile – scopul este unul preventiv. Am făcut primul pas, dar hărţuirea este un fenomen complex – lucrez la alte iniţiative legate de acest subiect, inclusiv unele educative”, a declarat iniţiatoarea proiectului.

​Proiectul de lege a trecut de Parlament, pe 10 iulie, cu 214 voturi pentru, 8 împotrivă, 10 abțineri, iar 3 deputați nu au votat.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Stațiunea unică în România, de care puțini turiști știu. Aici se găsește „cel mai bine păstrat secret din Apuseni
Stațiunea unică în România, de care puțini turiști știu. Aici se găsește „cel mai bine...
Simona Halep iubește din nou. Cine e bărbatul misterios care i-a luat locul lui Toni Iuruc?
Simona Halep iubește din nou. Cine e bărbatul misterios care i-a luat locul lui Toni...
AȘA a fost surprinsă Larisa lui Pescobar pe litoral! El se DISTRA în club în Mamaia și nu era cu ea
AȘA a fost surprinsă Larisa lui Pescobar pe litoral! El se DISTRA în club în...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Zodii care vor avea parte de o perioadă fantastică.  Se anunță schimbări benefice, plouă cu bani și scapă de probleme
Zodii care vor avea parte de o perioadă fantastică. Se anunță schimbări benefice, plouă cu...
Theo Rose, probleme de sănătate, chiar înainte de Paște: „Am înrăutățit situația”
Theo Rose, probleme de sănătate, chiar înainte de Paște: „Am înrăutățit situația”
Cine a ucis-o pe Karen în 1966? Misterul a fost elucidat abia acum, iar descoperirea a provocat stupoare
Cine a ucis-o pe Karen în 1966? Misterul a fost elucidat abia acum, iar descoperirea...
Unei femei i s-a cerut să se târască și să mugească la interviul pentru job. Experiențe bizare și umilitoare din procesul de recrutare
Unei femei i s-a cerut să se târască și să mugească la interviul pentru job....
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Program Metrorex și STB de Paște 2024. Cum vor circula mijloacele de transport în Capitală, în Noaptea de Înviere și prima zi de Paște
Program Metrorex și STB de Paște 2024. Cum vor circula mijloacele de transport în Capitală,...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Gabriela Cristea, mesaj pentru cei care nu vor primi cozonacii săi de Paște. Care este adevăratul motiv: „Nimeni nu a încercat să vă țepuiască.”
Gabriela Cristea, mesaj pentru cei care nu vor primi cozonacii săi de Paște. Care este...
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Când treci prin scanerul de securitate din aeroport agenții te văd dezbrăcat???
Când treci prin scanerul de securitate din aeroport agenții te văd dezbrăcat???
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
Lidia Buble a făcut anunțul: „Mă veți vedea în rochia de mireasă. Sunt gata de măritat, dacă trebuie și insistă cine trebuie...”
Lidia Buble a făcut anunțul: „Mă veți vedea în rochia de mireasă. Sunt gata de...
Lucrul pe care nu trebuie să-l atingi în Noaptea de Înviere. Se spune că vei avea ghinion dacă nu ții cont de asta
Lucrul pe care nu trebuie să-l atingi în Noaptea de Înviere. Se spune că vei...
Cum păstrezi cozonacul proaspăt și după Paște. Trucuri simple prin care te poți bucura de el mai mult timp
Cum păstrezi cozonacul proaspăt și după Paște. Trucuri simple prin care te poți bucura de...
A venit anunțul TRIST despre Bruce Willis. Chiar fiica sa a dat vestea: A fost atât de incredibil...
A venit anunțul TRIST despre Bruce Willis. Chiar fiica sa a dat vestea: A fost...
Tarkan, adorabilul interpret al melodiei Şımarık, care făcea furori în urmă cu două decenii, de nerecunoscut la 51 de ani
Tarkan, adorabilul interpret al melodiei Şımarık, care făcea furori în urmă cu două decenii, de...
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Rusia pune la cale revendicarea victoriei pe câmpul de luptă. În ce constă planul în trei paşi pentru destabilizarea Ucrainei
Rusia pune la cale revendicarea victoriei pe câmpul de luptă. În ce constă planul în...
Credincioșii au primit INTERZIS. Anunț pentru români în noaptea de Înviere
Credincioșii au primit INTERZIS. Anunț pentru români în noaptea de Înviere
Încă trei zile libere pentru bugetari, după minivacanța de 1 Mai și Paști
Încă trei zile libere pentru bugetari, după minivacanța de 1 Mai și Paști
Paște 2024: Este păcat să spălăm rufe în Sâmbăta Mare? Ce spun preoții
Paște 2024: Este păcat să spălăm rufe în Sâmbăta Mare? Ce spun preoții
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul...
Rezultatele tragerilor speciale Loto de Paști. Numerele câștigătoare de la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Rezultatele tragerilor speciale Loto de Paști. Numerele câștigătoare de la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super...
Ce a declarat Florin Piersic de pe patul de spital:
Ce a declarat Florin Piersic de pe patul de spital: "Asta e cel mai important"
Revine Adelina Pestrițu pe micul ecran? Vedeta a obosit: „Online-ul îmi ocupă foarte mult timp”
Revine Adelina Pestrițu pe micul ecran? Vedeta a obosit: „Online-ul îmi ocupă foarte mult timp”
Localitatea în care găsești “turnul din Pisa”, varianta din România: “Se vede cu ochiul liber înclinația. Pare aproape periculos”
Localitatea în care găsești “turnul din Pisa”, varianta din România: “Se vede cu ochiul liber...
Cum știi când expiră cu adevărat un produs. Diferența dintre ”a se consuma de preferință înainte de… ” și ”a se consuma până la… ”
Cum știi când expiră cu adevărat un produs. Diferența dintre ”a se consuma de preferință...