Acasă » Știri » Accident teribil cu fanii echipei Barcelona Sporting Club! 12 morți și 30 de răniți

Accident teribil cu fanii echipei Barcelona Sporting Club! 12 morți și 30 de răniți

De: Cristian Blanuta 13/08/2018 | 21:31
Accident teribil cu fanii echipei Barcelona Sporting Club! 12 morți și 30 de răniți

12 persoane și-au pierdut viața și alte 30 au fost rănite într-un accident petrecut în Ecuador. În autocar se aflau fanii echipei Barcelona Sporting Club, echipă din prima ligă.

Fanii călătoreau din oraşul andin Cuenca (sudul ţării) către Guayaquil (sud-vest), oraş de coastă în care îşi are sediul clubul Barcelona, după ce au asistat la un meci disputat de favoriţii lor în campionatul naţional, încheiat la egalitate 1-1.

Accidentul, ale cărui circumstanţe nu au fost stabilitate deocamdată, s-a produs pe şoseaua dintre Cuenca şi localitatea Molleturo. Conform unor informaţii preliminare ar fi fost vorba de „o răsturnare a vehiculului”, care a provocat moartea a 10 dintre pasageri, însă un ultim comunicat al autorităţilor anunţă că 12 suporteri au decedat şi alţi 30 au fost răniţi, conform Agerpres.ro.

Comisia pentru trafic din Ecuador (CTE) a precizat că autobuzul a trecut cu bine de ultima inspecţie tehnică, efectuată în luna februarie.

Accidentele de circulaţie reprezintă una dintre principalele cauza ale deceselor din Ecuador. Aceste evenimente se soldează, în medie, cu 7 morţi şi 80 de răniţi pe zi în această ţară, conform observatorului cetăţenesc Justicia Vial.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
×