Felicitări de Sfânta Maria. Mesaje și urări de La mulți ani!

Pe 15 august, creştinii ortodocşi şi cei catolici serbează una dintre cele mai mari sărbători ale bisericii creştine, Adormirea Maicii Domnului, cunoscută în popor ca Sfânta Maria Mare sau Sântămăria Mare. Oamenii care au sărbătoriți în familie își doresc să trimită felicitări de Sfânta Maria, care să fie cât mai interesante și mai potrivite pentru această sărbătoare.

Felicitări de Sfânta Maria. Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este considerată şi sărbătoarea care desparte lunile de vară de cele de iarnă iar în această zi se sărbătoreşte şi Ziua Marinei deoarece Maica Domnului este considerată ocrotitoarea marinarilor.

Felicitări frumoase de Sfânta Maria

Felicitări Sfânta Maria. Sărbătoriților le place să primească astfel de imagini personalizate

Felicitări de Sfânta Maria. Pe lângă mesaje și urări specifice, unii oameni preferă să trimită o felicitare personalizată. Puteți alege din imaginile propuse de Cancan.ro în galerie și din mesajele inspirate de mai jos.

„Mă bucur că exiști în viața mea și mă bucur că Fecioara Maria, al cărei numei îi porți, mi te-a dăruit pentru a mă bucura de prietenia ta sinceră și necondiționată. La mulți ani, Maria”

„Întocmai ca Fecioara Maria, al cărei nume îl porți, învață să ierți, să fii mai bun, mai înțelept, să mă ierți când greșesc și să mă înveți să fiu, la rândul meu, un om mai bun”

„Fie ca din această zi sfântă, în drumul lin al vieții tale să răsară mereu câte-o rază de soare care să-ți aducă fericire și bucurie. La mulți ani de Sfânta Maria”

Mesaje și urări pentru cei dragi, de Sfânta Maria

Felicitări Sfânta Maria. Peste 2,2 milioane de români îşi serbează onomastica pe 15 august

Cancan.ro îți propune felicitări, mesaje și urări de Sfânta Maria pentru familie, colegi și prieteni. Dacă ești în pană de idei, iată câteva urări inspirate pentru această sărbătoare.

„Zi sfântă Fie ca din aceasta zi sfântă, in drumul lin al vieții tale sa răsară mereu cate-o raza de soare care sa-ti aducă fericire si bucurie. La mulți ani de Sfântă Maria!”

„Zi speciala Pentru ca astăzi este o zi speciala pentru tine, mă alătur si eu celor ce-ti doresc din adâncul sufletului un sincer La Mulți Ani!”

„Îngerii sa-ti călăuzească pașii La mulți ani, Maria! Îngerii sa-ti călăuzească pașii iar Sfântă Fecioara sa-ti lumineze drumul in viată.”

„Toata fericirea Astăzi e ziua numelui tău, un nume simplu si frumos, la fel de pur si gingaș ca tine. Iți doresc numai bine si sa ai parte de toata fericirea din lume. La Mulți Ani!”

„La mulți ani Maria! Sa te bucuri de viată, de zâmbete, de tot ce e frumos. La mulți ani Maria!”

„Este o zi când sufletul învinge orice urma de tristețe, când tot ce a fost greu ti se pare ușor. Este ziua numelui tău! La Mulți Ani, Maria!”

„Fie ca toate întâmplările frumoase si spiritul acestei zile sa te însoțească pretutindeni. Iți doresc o zi de Sf. Maria cat mai frumoasa!”

„La mulți ani, Maria! Îngerii sa-ti călăuzească pașii si Sfântă Fecioara sa-ti lumineze drumul in viată!”

„Fie ca Sf. Fecioara Maria, al cărei nume li porți, sa te ocrotească, sa-ti călăuzească pașii si sa-ti lumineze calea!”

„O sărbătorim pe Fecioara Maria si te sărbătorim pe tine. Sa ramai mereu blânda, buna si drăguța cu toți cei din jurul tău!”

Câți români își sărbătoresc ziua de naștere de Sfânta Maria

Felicitări de Sfânta Maria. 1.398.464 de femei poartă numele de Maria

Felicitări Sfânta Maria În România, peste 2,2 milioane de români îşi serbează onomastica pe 15 august, dintre care 1.819.378 sunt femei şi 416.844 bărbaţi. Dintre aceştia 1.398.464 poartă numele de Maria, 273.454 de Mariana, 51.620 de Marinela şi 31.149 de Mioara. Mai există şi 25.947 femei care poartă numele de Marina, 25.447 de Marilena, 10.834 de Mărioara, 1.685 de Măriuca şi 162 de Măria. Pe de altă parte, din numărul total de bărbaţi care îşi serbează onomastica joi, un număr de 310.751 poartă numele de Marian, 102.620 de Marin şi 3.332 de Marinică.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Prosport.ro
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce legătură mai există între Andreea Antonescu și Traian Spak după despărțire. Artista a spus totul. „Nu trebuie să te pierzi pe tine încercând să salvezi o relație”
Click.ro
Ce legătură mai există între Andreea Antonescu și Traian Spak după despărțire. Artista a spus totul. „Nu trebuie să te pierzi pe tine încercând să salvezi o relație”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Digi24
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
Promotor.ro
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
go4it.ro
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Cum a scăpat de arest liderul județean USR acuzat că a exportat ilegal în Belarus un utilaj pentru echipamente militare. Motivele „personale” care l-au înduplecat pe judecător
Gandul.ro
Cum a scăpat de arest liderul județean USR acuzat că a exportat ilegal în Belarus un utilaj pentru echipamente militare. Motivele „personale” care l-au înduplecat pe judecător
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta