Vești bune pentru pacienţii cu hepatită C! Se va întâmpla de la 1 septembrie

• Știri
Vești bune pentru pacienţii cu hepatită C! Se va întâmpla de la 1 septembrie

De la 1 septembrie va începe a treia etapă a programului prin care vor beneficia de cel mai nou tratament: interferon free în care au fost incluşi şi bolnavii cu o formă mai ușoară de fibroză. Autorităţile au semnat contractul cu o lună mai devreme, iar de această dată medicii vor avea la dispoziţie 3 tipuri de tratament pe care să îl administreze. În plus, s-au făcut 2 centre noi pentru analize.

13.000 de pacienţi sunt incluşi în această etapă a programului interferon free. Pe lângă cei cu fibroză F3 şi F4 vor fi trataţi şi cei cu F1 şi F2, formele incipente. Practic, oamenii nu vor mai aştepta să li se agraveze boala pentru a primi medicamentele de la stat.

Marinela Debu, preşedinta Asociaţiei Pacienţilor cu Hepatită: “Există posibilitatea ca pentru pacienţii aflaţi pentru prima dată pe terapie să facă doar 8 săptămâni de tratament. Al doilea lucru, sunt trei posibilităţi terapeutice, până acum era doar una. Practic, medicul are de unde să aleagă”.

Iar asta înseamnă scheme persoanlizate de tratament în funcţie de particularităţile bolnavului. Un alt lucru foarte bun este faptul ca pacienţii vor avea posibilitatea să li se recunoască şi analize mai vechi. Mai exact, dacă au făcut un fibroscan sau un fibromax cu cel mult 2 ani în urmă, vor fi luate în considerare.

Peste 17 mii de paceinti cu hepatită C au primit până acum tratamentul interferon free şi cei mai mulţi dintre ei s-au vindecat.

Daniel Osmanovici, purtătorul de cuvânt al CNAS: “Au trecut 2 luni de la încheierea contractului precedent şi nu e normal ca în acesta perioada niciun pacient să nu primească tratament şi CNAS a finalizat cu o lună mai devreme negocierile″.

Statisticile arată ca în România aproximativ 600 de mii de romani suferă de aceasat boala.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Click.ro
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
go4it.ro
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Următoarele trei nopți sunt decisive pentru furnizarea căldurii în București. Temperaturile medii „legale” vor fi la limită. Peste 1.000 de blocuri, fără apă caldă
Gandul.ro
Următoarele trei nopți sunt decisive pentru furnizarea căldurii în București. Temperaturile medii „legale” vor fi la limită. Peste 1.000 de blocuri, fără apă caldă
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!