Anunț cutremurător după ce s-a aflat că părinții lui Adrian Pleșca (Artan) au murit în aceeași zi

• Vedete

La scurt timp după ce solistul de la Partizan a împărtășit vestea tristă că și-a pierdut părinții în aceeași zi – mama lui a fost cea care a murit prima, iar la câteva ore, s-a stins și tatăl său –, colegii de trupă au făcut public un anunț. Îndoliați și întristați pentru momentele de cumpănă prin care trece Artan, Adrian Pleșca, pe numele său real, fanii au înțeles și respectă decizia luată de artiști.

Artiștii de la Partizan, anunț cutremurător după ce ce s-a aflat că părinții lui Adrian Pleșca (Artan) au murit în aceeași zi

Adrian Pleșca sau Artan, așa cum îi spun apropiații, nu a dezvăluit cauza morții părinților săi. Ambii urmau să își serbeze zilele de naștere luna viitoare. Mama solistului de la Partizan ar fi împlinit 88 de ani, iar tatăl lui, 94.

Printre primii care i-au transmis mesaje de condoleanțe lui Adrian Pleșca au fost colegii de trupă. De altfel, membrii formației Partizan au decis să amâne întâlnirea cu fanii care ar fi trebuit să aibă loc sâmbătă, 22 septembrie. Totodată, artiștii trupei rock au amânat și filmarea clipului programat pentru piesa “Pompierii”.

“Din motive deloc vesele, arătând respect și empatie , acest eveniment se amână. Vă mulțumim. Revenim” este mesajul emoționant postat de colegii solistului de la Partizan.

Mesaje emoționante pe pagina de Facebook a lui Adrian Pleșca (Artan), după ce a anunțat că părinții săi au murit

Prietenii și fanii i-au lăsat zeci de mesaje de condoleanțe artistului, care și-a pierdut părinții în aceeași zi.

“Condoleante! Nu am cuvinte, chiar in aceeasi zi! Dumnezeu sa-i odihneasca in pace si liniste pe amandoi!”, “Sa-ți dea Dumnezeu putere. Condoleanțe”, “Vor ramane mereu alaturi de tine. ”, “Condoleante…”, “Imi pare rau pentru aceasta «dubla lovitura» pe care ai primit-o! Condoleante! Am trecut si eu acum doua luni prin ceva asemanator. Vorbim cand poti!” sunt cinci dintre comentariile lăsate de prietenii virtuali.

Adrian Pleșca s-a născut pe 31 martie 1961. Sursa foto: Facebook

Adrian Pleșca este căsătorit și are doi copii, Tudor (27 ani) și Livia (23 ani). Înființată în 1983, Timpuri Noi, formație a cărei solist a fost Artan, a rămas în istoria muzicii drept cea mai populară formație rock de după Revoluție, dar și dinainte de ’89, când a dovedit un mare curaj. Datorită mesajului lor anticomunist Artan& Co. au fost anchetați de Securitate, după lansarea melodiei “Becule (Stai aprins, becule!/Noi te iubim!)”.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Îl mai recunoști pe actorul cuceritor de la Hollywood? „Zici că-i tataie”, au reacționat fanii după transformarea radicală de look
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Îl mai recunoști pe actorul cuceritor de la Hollywood? „Zici că-i tataie”, au reacționat fanii după transformarea radicală de look
„Incredibilă”. Imaginile în costum de baie cu Anastasia Potapova au stârnit imaginația fanilor
Prosport.ro
„Incredibilă”. Imaginile în costum de baie cu Anastasia Potapova au stârnit imaginația fanilor
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Daniel Buzdugan, mărturisire emoționantă după moartea mamei sale. Ce îi lipsește cel mai mult: „Era prima”
Click.ro
Daniel Buzdugan, mărturisire emoționantă după moartea mamei sale. Ce îi lipsește cel mai mult: „Era prima”
Prima reacție a Rusiei după înfrângerea aliatului său, Aleksandar Vucic, în alegerile din Serbia
Digi 24
Prima reacție a Rusiei după înfrângerea aliatului său, Aleksandar Vucic, în alegerile din Serbia
Trump îl consideră pe Orban „candidatul ideal” pentru una dintre cele mai importante funcții din lume. Rusia și China au susținut ideea
Digi24
Trump îl consideră pe Orban „candidatul ideal” pentru una dintre cele mai importante funcții din lume. Rusia și China au susținut ideea
Un Volkswagen Touareg cu motor V6 de 245 CP costă cât o mașină de oraș
Promotor.ro
Un Volkswagen Touareg cu motor V6 de 245 CP costă cât o mașină de oraș
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Patru produse pentru cafea ajung la Lidl de joi. Cel mai ieftin costă doar 40 lei
go4it.ro
Patru produse pentru cafea ajung la Lidl de joi. Cel mai ieftin costă doar 40 lei
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Descopera.ro
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Anunțul înfricoșător făcut de un copil criminal crescut într-o pușcărie de maximă siguranță: „O să mai omor și alți oameni”
Gandul.ro
Anunțul înfricoșător făcut de un copil criminal crescut într-o pușcărie de maximă siguranță: „O să mai omor și alți oameni”
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
Mediafax Italia
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
TRUC | De ce să pui folie de aluminiu în mașina de spălat?! Ce efect are și de ce e util
Mediafax Spania
TRUC | De ce să pui folie de aluminiu în mașina de spălat?! Ce efect are și de ce e util