Breaking news. Au murit părinții lui Adrian Pleșca (Artan), solistul trupei Partizan!

• Știri

O veste teribilă, cu atât mai mult cu cât părinții au murit la câteva ore unul după celălalt. Artistul era cunoscut drept Artan pe scena rock și Adrian Pleșca la Corul Radiodifuziunii Române, al cărui membru este din 1990.  Solistul se află în stare de șoc după dubla pierdere suferită azi, 20 septembrie. Părinții săi, foști profesori, erau pensionari.

Artan a postat pe pagina sa de Facebook două casete negre în care sunt trecuți anii nașterii și ai morții pentru mama și tatăl său. Durerea este îngrozitoare. Dată fiind tragedia prin care trece Adrian, colegii lui au anulat întâlnirea cu fanii formației.  Totodată a fost anulată și filmarea noului videoclip al trupei (la piesa „Pompierii!”).

Evenimentul de socializare urma să aibă loc sâmbătă, într-un club. „Din motive deloc vesele, arătând respect și empatie , acest eveniment se amână”, este mesajul postat de colegii artistului de la Partizan.

Tatăl său, fost profesor la un cunoscut liceu de muzică, urma să împlinească luna viitoare 94 de ani, iar mama artistului, profesoară de biologie, ar fi împlinit, tot luna viitoare, 88 ani.

Trupa Timpuri Noi, înființată în 1983, a rămas în istoria muzicii drept cea mai populară formație rock de după Revoluție. Înainte de 1989 au demonstrat un curaj considerat de mulți drept ieșit din comun. Datorită mesajului lor anticomunist Artan& Co. au fost anchetați de Securitate, după lansarea melodiei „Becule (Stai aprins, becule!/Noi te iubim!”.

Trupa Partizan a fost înființată în 2001. Partizan a înregistrat două albume, un disc single și trei videoclipuri. Componența formației: Adrian Pleșca, Răzvan Moldovan, Valentin Neamțu (ex-Iris), Cristian Sandu (ex-Krypton), Vasile Malic și Dan Mușetescu.

Unul din videoclipurile formației, Dușmănia, nu a fost niciodată televizat.

Fata mea a fost unul din hiturile anului 2002 în România. Piesa a câștigat Premiul Muzical MTV România la categoriile „Cea mai buna regie” și „Cel mai bun videoclip al unei trupe” în 2002.

Citește și ”Răzvan Ciobanu, mărturisiri sincere despre relația cu părinții, după ce a pozat ca-n revistele pentru adulți. A vorbit și despre moarte”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Îl mai recunoști pe actorul cuceritor de la Hollywood? „Zici că-i tataie”, au reacționat fanii după transformarea radicală de look
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Îl mai recunoști pe actorul cuceritor de la Hollywood? „Zici că-i tataie”, au reacționat fanii după transformarea radicală de look
„Incredibilă”. Imaginile în costum de baie cu Anastasia Potapova au stârnit imaginația fanilor
Prosport.ro
„Incredibilă”. Imaginile în costum de baie cu Anastasia Potapova au stârnit imaginația fanilor
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Daniel Buzdugan, mărturisire emoționantă după moartea mamei sale. Ce îi lipsește cel mai mult: „Era prima”
Click.ro
Daniel Buzdugan, mărturisire emoționantă după moartea mamei sale. Ce îi lipsește cel mai mult: „Era prima”
Prima reacție a Rusiei după înfrângerea aliatului său, Aleksandar Vucic, în alegerile din Serbia
Digi 24
Prima reacție a Rusiei după înfrângerea aliatului său, Aleksandar Vucic, în alegerile din Serbia
Trump îl consideră pe Orban „candidatul ideal” pentru una dintre cele mai importante funcții din lume. Rusia și China au susținut ideea
Digi24
Trump îl consideră pe Orban „candidatul ideal” pentru una dintre cele mai importante funcții din lume. Rusia și China au susținut ideea
Un Volkswagen Touareg cu motor V6 de 245 CP costă cât o mașină de oraș
Promotor.ro
Un Volkswagen Touareg cu motor V6 de 245 CP costă cât o mașină de oraș
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Patru produse pentru cafea ajung la Lidl de joi. Cel mai ieftin costă doar 40 lei
go4it.ro
Patru produse pentru cafea ajung la Lidl de joi. Cel mai ieftin costă doar 40 lei
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Descopera.ro
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Anunțul înfricoșător făcut de un copil criminal crescut într-o pușcărie de maximă siguranță: „O să mai omor și alți oameni”
Gandul.ro
Anunțul înfricoșător făcut de un copil criminal crescut într-o pușcărie de maximă siguranță: „O să mai omor și alți oameni”
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
Mediafax Italia
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
TRUC | De ce să pui folie de aluminiu în mașina de spălat?! Ce efect are și de ce e util
Mediafax Spania
TRUC | De ce să pui folie de aluminiu în mașina de spălat?! Ce efect are și de ce e util