Alin Toșca, debut cu stângul în cupele europene cu PAOK: „Suporterii ar fi meritat un rezultat mai bun!”

Alin Toșca, debut cu stângul în cupele europene cu PAOK: „Suporterii ar fi meritat un rezultat mai bun!”
Internaționalul român Alin Toșca a debuutat cu o înfrângere la noua sa formație PAOK Salonic. Grecii, pregătiți de Răzvan Lucescu, au cedat la limită, scor 1-0, duelul pe care ș-au susținut pe teren propriu în prima etapă din Grupa L a Europa League cu Chelsea.

Londonezii au marcat unicul gol al partidei de la Salonic în minutul 7 prin Willian, reușita acestuia fiind practice cea care a decis soarta celor trei puncte puse în joc.

La finalul meicului, Toșca a declarat că regretă că PAOK nu a reușit să se ridice la nivelul fanilor care au fost la înățlime în acest meci prin atmosfera superb pe care au creat-o.

„Îmi pare rău că nu am reuşit să obţinem un rezultat bun în acest meci, mai ales pentru oamenii care au venit la stadion. Chiar ar fi meritat un rezultat mai bun. Au creat o atmosferă incredibilă şi ne-au împins de la spate. Eu m-am acomodat aici. Mă ajută toată lumea, antrenorul, Varela, toţi oamenii pe care-i cunoşteam deja. Mă simt foarte bine la PAOK” , a declarat Alin Toşca la sfârșitul meciului.

Fostul jucător al FCSB, Fernando Varela a ținut să-l laude pe Toșca pentru evoluția avută cu Chelsea.

„Alin Toşca a jucat foarte bine, este un fotbalist de valoare şi, cu siguranţă, ne va ajuta în multe meciuri, pentru că are experienţă. Cred că este unul dintre cei mai buni jucători de aici. A fost un meci foarte greu, ştiam valoarea lui Chelsea. Vorbim de jucători de nivel mondial, care se mişcă foarte mult. E bine că nu am luat multe goluri. Nu zic că e bun 1-0, dar, la ce ocazii au avut, 1-0 este un rezultat bun pentru noi” , a declarat Fernando Varela.

Pentru Chelsea aceasta a fost cea de-a șasea victorie din tot atâtea posibile în acest sezon în toate competițiile.

În celălalt meci al grupei L din Europa Lague, maghiarii de la MOL Vidi au pierdut pe teren propriu duelul cu BATE Borisov, scor 2-0.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Prosport.ro
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Laurențiu Reghecampf, vizat de o anchetă penală după plângerea Anamariei Prodan
Click.ro
Laurențiu Reghecampf, vizat de o anchetă penală după plângerea Anamariei Prodan
Instalație de telegondolă pentru schi, abandonată într-un țarc pentru animale. Milioane de euro risipite
Digi 24
Instalație de telegondolă pentru schi, abandonată într-un țarc pentru animale. Milioane de euro risipite
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Digi24
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Mașina Zilei: Kia Sportage diesel, alternativa sud-coreeană la modelele germane la sub 7.500 de euro. Cu ce dotări vine acest SUV?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Kia Sportage diesel, alternativa sud-coreeană la modelele germane la sub 7.500 de euro. Cu ce dotări vine acest SUV?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
go4it.ro
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Descopera.ro
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Daniel Zamfir, șocat de ce a găsit la Ministerul Economiei: „O să vă îngroziți, este inadmisibil”. Ce le-a reproșat predecesorilor săi de la USR, Darău și Miruță
Gandul.ro
Daniel Zamfir, șocat de ce a găsit la Ministerul Economiei: „O să vă îngroziți, este inadmisibil”. Ce le-a reproșat predecesorilor săi de la USR, Darău și Miruță
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute