Ioan Andone: „Voluntariul nu va retrograda!”

Ioan Andone: „Voluntariul nu va retrograda!”
Ioan Andone, managerul general al formației FC Voluntari, „lanterna roșie” a ligii I s-a arătat convins că ilfovenii vor reuși să evite retrogradarea în acest sezon competițional.

Andone crede că Voluntariul ar fi meritat victoria în meciul din runda a X-a pe care l-au terminat la egaliatet, scor 1-1 cu FC Botoșani.

„N-am făcut o partida rea, dar am făcut şi greşeli. Acum nu trebuie să vorbim de ghinion, că nu scăpăm de el. Ultimele două meciuri le ştiţi, am făcut un egal şi o înfrângere. Nu ştiu, undeva se intâmplă ceva. Era un moment bun să câştigăm. Am fi câştigat pe merit. Schimbând 17 jucători, te aştepţi ca relaţiile de joc să sufere. Dar mă aşteptam până la urmă la mai multe victorii. Mai greşeşti, dar la noi, orice greşim, suntem taxaţi. Asta e problema. E foarte greu că nu vine prima victorie. În ultimele jocuri puteam face mai multe puncte. Greşim undeva”, a declarat Ioan Andone la Telekom Sport.

După 10 runde scurse din acest sezon, FC Voluntari a rămas fără victorie în campionat fiind cu 4 puncte. De partea cealaltă formația lui Costel Enache a rămas cu un singur succes șși șase remize în actualul sezon și cu 9 puncte se află pe loc de baraj iar etapa următoare va primi pe teren propriu vizita formației Dinamo București.

 

Programul etapei a X-a Liga I

Dinamo București – Sepsi OSK Sf. Gheorghe 0-0

FC Voluntari – FC Botoșani 1-1

 

Duminică, 30 septembrie

ora 16:00 Gaz Metan Mediaș – Politehnica Iași

ora 18.00 Viitorul – Astra

ora 21:00 FC Hermannstadt – FCSB,

 

Luni, 1 octombrie

ora 18:00 Concordia Chiajna – Dunărea Călărași

ora 21:00 CFR 1907 Cluj – Universitatea Craiova

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Prosport.ro
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Laurențiu Reghecampf, vizat de o anchetă penală după plângerea Anamariei Prodan
Click.ro
Laurențiu Reghecampf, vizat de o anchetă penală după plângerea Anamariei Prodan
Cât trebuie să fie umiditatea în casă pentru a preveni mucegaiul. Temperatura recomandată în dormitor, în sezonul rece
Digi 24
Cât trebuie să fie umiditatea în casă pentru a preveni mucegaiul. Temperatura recomandată în dormitor, în sezonul rece
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Digi24
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Mașina Zilei: Kia Sportage diesel, alternativa sud-coreeană la modelele germane la sub 7.500 de euro. Cu ce dotări vine acest SUV?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Kia Sportage diesel, alternativa sud-coreeană la modelele germane la sub 7.500 de euro. Cu ce dotări vine acest SUV?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
go4it.ro
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Descopera.ro
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Daniel Zamfir, șocat de ce a găsit la Ministerul Economiei: „O să vă îngroziți, este inadmisibil”. Ce le-a reproșat predecesorilor săi de la USR, Darău și Miruță
Gandul.ro
Daniel Zamfir, șocat de ce a găsit la Ministerul Economiei: „O să vă îngroziți, este inadmisibil”. Ce le-a reproșat predecesorilor săi de la USR, Darău și Miruță
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute