Răzvan Marin: „La golul lor egalizator a fost un pic şi greşeala mea!”

Răzvan Marin: „La golul lor egalizator a fost un pic şi greşeala mea!”
Mijlocașul Răzvan Marin și-a asumat greșeala de la golul pe care Lituania l-a marcat contra României în minutul 89 în duelul de la Vilnius din Grupa a IV-a Seria C a Ligii Națiunilor, meci câștigat de „tricolori” cu 2-1.

„A fost greu pe acest teren, se acumulează mai multă oboseală, e mult mai greu pe sintetic. Când vrei să pleci de pe loc, este mult mai greu. Însă, este bine că am câştigat şi că ne-am adaptat destul de bine. Cred că la golul lor egalizator a fost un pic şi greşeala mea. Nu mi-am văzut omul, a plecat din spatele meu, dar e foarte bine că am luat cele trei puncte. E foarte bine să joc alături de doi fundaşi centrali precum Tamaş şi Săpunaru. Mă ajută foarte mult, au vorbit tot meciul cu mine, au o experienţă foarte mare” , a declarat Răzvan Marin.

Selecționata României a învins reprezentativa Lituaniei, cu scorul de 2-1 (1-0) pe stadionul LFF din Vilnius, în Grupa a IV-a din Seria C a Ligii Naţiunilor.

După două egaluri, 0-0 acasă cu Muntenegru şi 2-2 în deplasare cu Serbia, România a obţinut prima victorie în competiţie, grație golurilor marcate de Alex Chipciu și Alex Maxim.

„Tricolorii” au început bine jocul şi au avut prima ocazie prin Chipciu (min.8). Replica a venit imediat, gazdele având șansa deschiderii scorului în minutul 10, când Cernych a reluat în bară, la centrarea lui Baravykas.

România a deschis scorul în minutul 13, Alex Chipciu reluând din opt metri în plasă o minge respinsă de Algis Jankauskas din faţa lui Mitriţă, reușita sa stabilind și scorul primului mitan.

Contrar cursului jocului, Lituania a reușit egalarea cu un minut înaintea finalului de joc profitând de o nesincronizare în centrul apărării lui Cosmin Contra, Zulpa a rămas singur cu portarul după o combinaţie cu Valskis şi a marcat.

Când nimeni nu mai spera, tricolorii au reuşit să marcheze golul victoriei în min. 90+3, prin Maxim, care l-a driblat elegant pe Algis Jankauskas şi a marcat cu un şut la colţul lung.

Cu cinci punctem „tricolorii” sunt pe locul 2 în clasament după Serbia care are 7 puncte după victoria pe care a obținut-o aseară în Muntenegru. Naţionala României va juca duminică ora 16:00 pe Arena Naţională cu Serbia, un meci decisiv pentru câştigarea grupei.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Prosport.ro
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Laurențiu Reghecampf, vizat de o anchetă penală după plângerea Anamariei Prodan
Click.ro
Laurențiu Reghecampf, vizat de o anchetă penală după plângerea Anamariei Prodan
Instalație de telegondolă pentru schi, abandonată într-un țarc pentru animale. Milioane de euro risipite
Digi 24
Instalație de telegondolă pentru schi, abandonată într-un țarc pentru animale. Milioane de euro risipite
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Digi24
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Mașina Zilei: Kia Sportage diesel, alternativa sud-coreeană la modelele germane la sub 7.500 de euro. Cu ce dotări vine acest SUV?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Kia Sportage diesel, alternativa sud-coreeană la modelele germane la sub 7.500 de euro. Cu ce dotări vine acest SUV?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
go4it.ro
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Descopera.ro
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Daniel Zamfir, șocat de ce a găsit la Ministerul Economiei: „O să vă îngroziți, este inadmisibil”. Ce le-a reproșat predecesorilor săi de la USR, Darău și Miruță
Gandul.ro
Daniel Zamfir, șocat de ce a găsit la Ministerul Economiei: „O să vă îngroziți, este inadmisibil”. Ce le-a reproșat predecesorilor săi de la USR, Darău și Miruță
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute