George Pușcaș: „Ne bucurăm că am făcut o țară întreagă fericită!”

George Pușcaș: „Ne bucurăm că am făcut o țară întreagă fericită!”
Atacantul reprezentativei de tineret a României, George Pușcaș a declarat că se bucură că prin reușita sa care a stabilit scorul final al partidei cu Țara Galilor, scor 2-0 și prin victoria obținută a reușit să facă împreună cu „tricolorii” mici o țară întreagă fericită, tineretul urmând a reveni la un turneu  final de Campionat European după o absență de aproape două decenii.

„Nu cred că se mai poate întâmpla nimic, nu ne mai poate opri nimic. Am şi răguşit de la cât am ţipat în această seară. A fost foarte emoţionant pentru noi, suntem fericiţi că am făcut fericiţi o ţară întreagă. Este o performanţă care n-a mai fost de mult în România, am fost împreună până la capăt, 95-98 % nu cred că ne mai poate opri cineva. Vor fi mai mulţi români decât italieni în Italia, nu mergem doar să fim prezenţi acolo. Mergem încrezători acolo, suntem neînvinşi, asta ne dă foarte mare încredere să demonstrăm acolo cine suntem cu adevărat”, a declarat George Pușcaș.

Naţionala de tineret este ca şi calificată la Campionatul European de anul viitor, după victoria cu scorul de 2-0 cu Ţara Galilor.

Golurile lui Dennis Man şi George Puşcaş au făcut ca reprezentativa de tineret a României să fie şi mai aproape de Campionatul European sub 21 de ani, din Italia şi San Marino. Marţi, elevii lui Mirel Rădoi nu mai au nevoie decât de un singur punct din disputa cu modesta Liechtenstein la Ploiești pe „Ilie Oană”.

Partida cu Liechtenstein de pe „Ilie Oană” va avea loc marți de la ora 21:00 și va fi transmisă în direct de Pro X.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ultima imagine cu Mădălina Apostol în viață. A publicat-o cu câteva zile înainte de tragedie! Detaliul care a ieșit la iveală în poză
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ultima imagine cu Mădălina Apostol în viață. A publicat-o cu câteva zile înainte de tragedie! Detaliul care a ieșit la iveală în poză
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Prosport.ro
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Valerie Lungu a izbucnit la Asia Express: „Nu vreau să mă simt ultima săracă”
Click.ro
Valerie Lungu a izbucnit la Asia Express: „Nu vreau să mă simt ultima săracă”
Înălțarea Sfintei Cruci 2026: Cum a fost recunoscută Crucea Mântuitorului și de ce se ține post pe 14 septembrie
Digi 24
Înălțarea Sfintei Cruci 2026: Cum a fost recunoscută Crucea Mântuitorului și de ce se ține post pe 14 septembrie
Cât de mare era Securitatea la finalul regimului Ceaușescu. Cifre exacte, prezentate în premieră de CNSAS
Digi24
Cât de mare era Securitatea la finalul regimului Ceaușescu. Cifre exacte, prezentate în premieră de CNSAS
Când amenda vine din cer: Peste 570 de șoferi, prinși cu radarul din elicopter
Promotor.ro
Când amenda vine din cer: Peste 570 de șoferi, prinși cu radarul din elicopter
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Interviu Werner Vogels, CTO Amazon: De ce AI nu elimină juniorii din IT
go4it.ro
Interviu Werner Vogels, CTO Amazon: De ce AI nu elimină juniorii din IT
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Natalia Bârlădeanu, în vârstă de 10 ani, este campioană mondială în Statele Unite la artele spectacolului. Celebra academie de Teatru și Film din New York i-a oferit o bursă
Gandul.ro
Natalia Bârlădeanu, în vârstă de 10 ani, este campioană mondială în Statele Unite la artele spectacolului. Celebra academie de Teatru și Film din New York i-a oferit o bursă
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!
Mediafax Spania
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!