E oficial »» Mircea Rednic este noul antrenor al lui Dinamo »» „Strâmbu” va fi prezentat astăzi de „câini” într-o conferință de presă!

E oficial »» Mircea Rednic este noul antrenor al lui Dinamo »»  „Strâmbu” va fi prezentat astăzi de „câini” într-o conferință de presă!
Mircea Rednic, antrenorul echipei Dinamo
Formația Dinamo București a anunțat în această dimineață prin intermediul site-ului oficial, numirea lui Mircea Rednic în funcția de antrenor principal al echipei din Ștefan cel Mare.

Rednic îi va lua locul pe bancă lui Claudiu Niculescu, care și-a încheiat conturile cu alb-roșii după doar 20 de zile timp în care a susținut trei partie oficiale având o victorie în Cupa României cu Brăila, scor 3-1, o remiză, 0-0 cu Sepsi și o înfrângere, 0-2 cu FC Botoșani în Liga I

Cu Mircea Rednic la conducerea tehnică a echipei, Dinamo a câștigat ultimul titlu de campioană din istoria clubului, în sezonul 2006-2007, fiind la un pas de calificarea în grupele Ligii Campionilor.

Noul antrenor principal al FC Dinamo București va fi prezentat oficial într-o conferință de presă programată astăzi, la ora 15:00, în cantonamentul de la Săftica.

Campion în tricoul alb-roșu (1984 și 1990) și pe banca tehnică a echipei (2007), Mircea Rednic este un nume de legendă pentru istoria clubului, pentru ce înseamnă performanță în fotbalul dinamovist.

Ca jucător, Mircea Rednic a evoluat aproape opt sezoane consecutive la Dinamo, din vara anului 1983 până în iarna anului 1990, a câștigat campionatul (1983-1984, 1989-1990), Cupa României (1984, 1986, 1990) și a participat la cele mai importante performanțe în Europa: semifinalele Cupei Campionilor Europeni (1984) și semifinalele Cupei Cupelor (1990).

În vârstă de 56 de ani, Mircea Rednic, a antrenat-o pe Dinamo în 2006-2007, atunci când dinamoviştii au cucerit ultimul campionat, 2008-2009 şi 2015-2016.

Primul meci al lui Mircea Rednic din acest mandat pe banca lui Dinamo va avea loc luni, 22 octombrie în Ștefan cel Mare cu Dunărea Călărași.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Prosport.ro
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Laurențiu Reghecampf, vizat de o anchetă penală după plângerea Anamariei Prodan
Click.ro
Laurențiu Reghecampf, vizat de o anchetă penală după plângerea Anamariei Prodan
Instalație de telegondolă pentru schi, abandonată într-un țarc pentru animale. Milioane de euro risipite
Digi 24
Instalație de telegondolă pentru schi, abandonată într-un țarc pentru animale. Milioane de euro risipite
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Digi24
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Mașina Zilei: Kia Sportage diesel, alternativa sud-coreeană la modelele germane la sub 7.500 de euro. Cu ce dotări vine acest SUV?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Kia Sportage diesel, alternativa sud-coreeană la modelele germane la sub 7.500 de euro. Cu ce dotări vine acest SUV?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
go4it.ro
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Descopera.ro
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Daniel Zamfir, șocat de ce a găsit la Ministerul Economiei: „O să vă îngroziți, este inadmisibil”. Ce le-a reproșat predecesorilor săi de la USR, Darău și Miruță
Gandul.ro
Daniel Zamfir, șocat de ce a găsit la Ministerul Economiei: „O să vă îngroziți, este inadmisibil”. Ce le-a reproșat predecesorilor săi de la USR, Darău și Miruță
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute