Eleva de 17 ani din Brăila care a demonstrat că telefonul mobil este dăunător: Experimentul grâului iradiat

• Știri

O elevă de doar 17 ani din Brăila a făcut studii de laborator și analize microscopice timp de cinci luni și a demonstrat că folosirea în exces a telefonului mobil poate provoca probleme serioase de sănătate, ce pot duce până la cancer. 

Luciana Lăpuşneanu este elevă în clasa a XI-a la Colegiul Naţional „Gh. M. Murgoci” din Brăila și este pasionată de biologie.. În clasa a VII-a s-a calificat la etapa naţională a olimpiadei de biologie, organizată la UMF Târgu Mureş, acesta fiind momentul definitoriu pentru tânără.

„Acela a fost momentul în care literatura, metafora şi poezia au trecut în plan secundar, lăsând loc biologiei. În primii doi ani de gimnaziu m-am regăsit în armonia cuvintelor, reuşind să reprezint judeţul Brăila la patru naţionale de limba română (Olimpiada ”Lectura ca Abilitate de Viaţă”, „+/- poezie” şi concursul interdisciplinar „Ionel Teodoreanu”). Ulterior, îmbinând noua pasiune pentru biologie cu pregătirea temeinică, am ales să merg pe drumul performanţei. Cred că efortul susţinut, seriozitatea, ambiţia şi consecvenţa sunt absolut necesare pentru reuşită. Calificarea la naţionala de biologie din clasa a VII-a m-a făcut să înţeleg că medicina va face parte din viaţa mea”, a povestit Luciana pentru adevarul.ro.

A fost o elevă eminentă încă din gimnaziu

Luciana Lăpușneanu terminat ca şefă de promoţie, cu media 10, la şcoala „Ion Creangă” din Brăila şi a devenit apoi elevă la Colegiul Naţional „Gh. M. Murgoci”. Ea a reuşit să își transforme pasiunea pentru biologie și chimie, studiind aprofundat aceste materii, sub coordonarea dirigintei sale, Mimi Iosif.

„Alături de doamna dirigintă, din luna ianuarie 2018 am început studiul noutăţilor din epigenetică, această ştiinţă tânără care ne dovedeşte că genele noastre sunt active şi răspund la radiaţii, la emoţii pozitive sau negative. Mi-am dedicat cea mai mare parte din timpul meu liber acestui proiect aparte, un proiect cu potenţial, aş spune. Am studiat efectele pe care le au gadgeturile asupra oamenilor, pornind de la greutatea de a ne despărţi de telefonul mobil şi până la frica că se descarcă bateria. Treptat totul a prins contur şi s-a dovedit a fi o lucrare ştiinţifică cu aplicabilitate practică. Efectele nocive ale telefoniei mobile asupra noastră, a adolescenţilor sunt dovedite ştiinţific, dar accesate insuficient şi în consecinţă ignorate. Legătura dintre telefonie şi neoplazie a fost subiectul central al lucrării mele”, a mai povestit Luciana pentru sursa citată.

Studiul ei a fost confirmat de doi academicieni

Foto: adevarul.ro

Rezultatele studiului făcut de Luciana Lăpușneanu au fost confirmate de doi academicieni. Adolescenta a participat, alături de alţi 100 de elevi din întreaga ţară, în perioada 9-14 iulie 2018, la Concursul Naţional Proiecte de Mediu, organizat de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi, pe care l-a câştigat.

Lucrarea sa, intitulată “Telefonie-Ecologie–Neoplazie”, a impresionat juriul din care au făcut parte şi doi academicieni, Constantin Toma, profesor de Biologie la Universitatea A.I. Cuza din Iaşi şi Ionel Miron, profesor de Biologie la aceeaşi universitate. Eleva a avut și singura lucrare calificată la etapa internaţională din 22 de lucrări finaliste.  Studiul pe care l-a efectuat i-a adus şi locul I la concursul naţional „Educaţia ecologică şi societatea umană” de la Galaţi. (Citește și Ce a făcut un bărbat din Târgovişte după ce a comandat un telefon mobil de pe internet! Curierul a avut parte de un ŞOC)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
Click.ro
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Salon Auto Paris 2026. Ce modele a adus Dacia și ce a lipsit de la standul constructorului român
Promotor.ro
Salon Auto Paris 2026. Ce modele a adus Dacia și ce a lipsit de la standul constructorului român
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Descoperire macabră în capela cimitirului din Slatina. Anunțul a fost făcut de primarul Mario De Mezzo: „Nu știm ce conțin, putem doar să ne imaginăm – oase umane”
Gandul.ro
Descoperire macabră în capela cimitirului din Slatina. Anunțul a fost făcut de primarul Mario De Mezzo: „Nu știm ce conțin, putem doar să ne imaginăm – oase umane”
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!