Primele declarații ale medicului care i-a acordat primul ajutor lui Ilie Balaci: “Echipajul care s-a deplasat… “

Știri

Medicul de pe ambulanța Dolj, Traian Măgală, a fost primul care a sosit în casa unde Ilie Balaci a decedat. Acesta a ajuns cu un echipaj după ce familia a apelat la 112 și a recunoscut că nu a putut fi efectuată intubarea din cauza unui edem laringian, lucru care s-ar fi produs din cauza unei reacții alergice, după cum a spus și familia.

Eu am fost prima mână. Familia a apelat la 112, noi am luat fișa și am plecat imediat. Noi am venit de la un alt caz, de la o altă resuscitare. Am fost apoi direcționat acolo. Am ajuns acolo, se făcea BLS (suportul vital de bază – n.r.) de către o doctoriță de la Urgență care ajunsese în zonă la o rudă din familie, a văzut ce s-a întâmplat și a intervenit. Ea nu avea însă echipamente. Am ajuns noi, am început administrarea adrenalinei“, a explicat dr. Traian Măgală.

„Noi am stat în jur de 30 de minute

După ce au văzut că nu pot să controleze situația, medicii de pe ambulanță au decis să cheme un echipaj SMURD pentru efectuare trombolizei, având suspiciunea producerii unui infarct.

Cei de la SMURD au fost chemați pentru a face tromboliza. Noi i-am ajutat la manevre, apoi ne-am retras. Mai departe nu știu ce s-a întâmplat. Noi am stat în jur de 30 de minute. Echipajul care s-a deplasat la fața locului a fost format din medic, asistent și ambulanțier. SMURD-ul are patru membri, dintre care doi paramedici. Noi am făcut tot ce a ținut de noi“, a mai spus dr. Traian Măgală.

Acesta a precizat că intubarea în cazul lui Ilie Balaci a fost dificilă. „Avea edem laringian, adică avea limba umflată. Nu știu de ce. Asta se poate vedea la autopsie. Nu pot să fac speculații, dacă era ceva anatomic sau a apărut din cauza unei reacții. Am reușit, în final, să îl intubăm“, a mai spus medicul pentru Gazeta de Sud.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
Cum arată azi Tania Budi, femeia care a fost asociată cu Gigi Becali: „Păcatele le-am spovedit, n-am atins-o în viața mea”
Prosport.ro
Cum arată azi Tania Budi, femeia care a fost asociată cu Gigi Becali: „Păcatele le-am spovedit, n-am atins-o în viața mea”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Gabriela Cristea, adevărul gol-goluț despre efectele adverse pe care le-a avut dupa injecțiile pentru slăbit: „Eu nu recomand”. Ce alimente i-au făcut rău
Click.ro
Gabriela Cristea, adevărul gol-goluț despre efectele adverse pe care le-a avut dupa injecțiile pentru slăbit: „Eu nu recomand”. Ce alimente i-au făcut rău
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Digi 24
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Viața unei tinere din Marea Britanie, distrusă de un diagnostic greșit de cancer: 11 ani de chimioterapie pentru o tumoare inexistentă
Digi24
Viața unei tinere din Marea Britanie, distrusă de un diagnostic greșit de cancer: 11 ani de chimioterapie pentru o tumoare inexistentă
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
Promotor.ro
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
go4it.ro
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
Ce se întâmplă cu Universul? Fizicienii nu reușesc să înțeleagă!
Descopera.ro
Ce se întâmplă cu Universul? Fizicienii nu reușesc să înțeleagă!
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Șură veche de un secol, transformată într-un cochet hotel în stil scandinav. Proiectul unui antreprenor din Ardeal atrage turiștii bandă rulantă
Gandul.ro
Șură veche de un secol, transformată într-un cochet hotel în stil scandinav. Proiectul unui antreprenor din Ardeal atrage turiștii bandă rulantă
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Mediafax Italia
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli
Mediafax Spania
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli