Ce se întâmplă cu pensiile și salariile românilor în 2019! Anunțul neașteptat făcut de ministrul Muncii

Ce se întâmplă cu pensiile și salariile românilor în 2019! Anunțul neașteptat făcut de ministrul Muncii

Românii vor avea parte de salarii și de pensii mai mari, în anul 2019, conform unui anunț făcut de ministrul Muncii, Marius-Constantin Budăi. Astfel, acesta a anunțat că bugetul din acest an va fi unul al investițiilor, motiv pentru care creșterea salariilor și a pensiilor va continua.

„Va fi într-adevăr un buget al investiţiilor, un buget al investiţiilor la nivel naţional, dar şi un buget al investiţiilor la nivel local, prin continuarea acelui program de dezvoltare locală. Dar măsurile pentru salariaţi şi pensionari vor continua aşa cum am spus şi am prezentat tot timpul”, a afirmat Budăi, potrivit rtv.net.

Întrebat dacă vor fi bani pentru pensii şi salarii şi pentru majorarea acestora, ministrul Muncii a subliniat că a avut duminică dimineaţa o întâlnire cu ministrul Finanţelor şi au recalculat pentru a se asigura că nu vor fi sincope.

„De dimineaţă am mai avut o întâlnire cu specialişti din cadrul Ministerului Muncii şi Ministerului Finanţelor şi, împreună cu ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, am reluat amândoi hârtiile, am recalculat, am vrut să ne asigurăm…Am spus de multe ori: noi măsurăm de zece ori şi tăiem odată. Şi clar ne-am liniştit pe această speţă. Pe tot ce înseamnă indemnizaţii ale persoanelor cu handicap, tot ce înseamnă alocaţii de susţinere a familiei, tot ce înseamnă pensii, tot ce înseamnă salarii să fim cu cifrele la zi, actualizate, cât mai corecte şi cât mai pozitive în această direcţie pentru a ne asigura că pe tot parcursul anului nu vom avea sincope, pentru că noi vrem să-l gândim, în special Ministerul Finanţelor şi noi Guvernul, per ansamblu, ca un an important pentru investiţii. Avem proiecte mature, deja lucrate în 2017-2018, pe care vrem să le scoatem la implementare în acest an, avem de continuat absorbţia fondurilor europene şi de implementat la nivel local acest program PNDL2 şi dacă aţi avea o discuţie cu primarii din ţară să vedeţi cât de important este acest program pentru satul românesc…”, a mai spus Marius Budăi.

Ba mai mult, el a precizat că Guvernul își dorește, prin aceste investiții, să pună bazele unei „creşteri economice sustenabile”.

„De aceea am avut încă o întâlnire în această dimineaţă cu domnul ministru al Finanţelor Publice. Amândoi, cu creionul şi cu hârtia în mână, am recalculat, am rearanjat, am rediscutat, şi cu colegii noştri specialişti din ambele ministere, ne-am asigurat că totul va fi în regulă până la sfârşitul anului deoarece ca şi Guvern să ne orientăm foarte mult pe investiţii. Creând investiţii (…)- aţi văzut şi decalajul recuperat de noi în anul 2018 la fonduri europene, chiar dacă nu suntem acolo unde ne-am fi dorit, dar suntem în media Uniunii Europene, lansarea acelor mii de proiecte practic la nivel de fiecare unitate administrativ teritorială, la nivel naţional, dar nu există nicio unitate administrativ teritorială care să n-aibă proiecte pe Programul Naţional de Dezvoltare Locală 2- vrem să punem bazele unei creşteri economice sustenabile pentru a putea acoperi şi dezvoltarea ulterioară a României şi aceste creşteri de salarii şi de pensii. Pentru că, pe lângă pensii, vor urma şi creşteri de salarii. Până în 2022, la implementarea finală a Legii salarizării unice, avem încă de parcurs aceşti patru ani, cu creşteri de câte o pătrime pe fiecare an din diferenţă”, a explicat ministrul Muncii.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Click.ro
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
Digi 24
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Digi24
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
go4it.ro
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
Gandul.ro
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia