Pepe se întoarce pe sticlă! La ce post TV va putea fi văzut și în ce emisiune

• Știri

Pepe ne-a tot obișnuit cu prezența lui pe micile ecrane, însă în ultima vreme a luat o pauză, dar nu a stat degeaba, ci a scos o nouă piesă. Pe lângă lansarea celei mai noi melodii “Îmi pasă“, o a altă veste îi va bucura pe fani, Pepe se întoarce pe sticlă, la o nouă emisiune tv.

Pepe, Rona Hartner, Cosmin Seleși, Diana Munteanu, Dorian Popa și Andrei Duban sunt cele șase vedete permanente în show-ul “Scena Misterelor”, ce va avea loc la Antena 1 și care vor ghici „măștile” în noua emisiune prezentată de Dan Negru.

Aceștia vor încerca să ghicească cine sunt celebritățile din spatele măștilor, în fiecare ediție a emisiunii lui negru. Alături cei șase se vor afla alte patru vedete care se vor schimba de la o ediție la alta. La fel ca și la revelioane, cele zece vedete vor fi împărțite în două tabere, care se vor lupta între ele pentru a ghici cine se ascunde în spatele măștilor.

Miza este să strângă puncte care, la final de emisiune, se vor transforma în bani pentru o cauză umanitară. „Măștile ascund celebrități diverse, de la cântăreți la politicieni, mari actori, sportivi și vedete de televiziune”, menționează sursa citată. Reamintim că postul de televiziune l-a anunțat și pe Romică Țociu în postura de co-prezentator al show-ului.

Dana Mladin, producătorul show-ului: „Faptul că transformăm tradiția noastră de Revelion într-o emisiune de sezon, ne face să turăm motoarele la maximum! Dar e palpitant să cauți peste 100 de vedete pentru a le masca, alte zeci de vedete ca invitați speciali, actori, figurație specială. Cel mai amuzant moment din tot acest proces de producție este să ne strângem cu toții să decidem ce măști facem – că sunt din filme celebre, din istorie, din desene animate îndrăgite de toată lumea sau din zone geografice unde am vrea să călătorim o dată în viață, toate ne apasă butonul imaginației… Și-atunci să vezi!”.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Prosport.ro
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Adela Popescu, vacanță în Grecia alături de familie, în octombrie. Imagini adorabile cu cei trei copii: „E absolut perfect”
Click.ro
Adela Popescu, vacanță în Grecia alături de familie, în octombrie. Imagini adorabile cu cei trei copii: „E absolut perfect”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Panică printre agricultorii și piscicultorii din Călărași. Autoritățile au decis să dea drumul la apa din mai multe lacuri, pentru a crește debitul Dunării. Nivelul fluviului la Cernavodă este cu doar 3 cm mai mic de limita operațională a centralei nucleare. Precizări de la Apele Române
Gandul.ro

Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!