Ce și-a dorit de mică Alina Pușcaș! ”Mi se pare interesant! Îmi pare rău că nu am…”

Alina Pușcaș a dezvăluit, la emisiunea „Xtra Night Show”, ce și-a dorit să ajungă, atunci când era doar o copilă. Alina a vorbit și despre cea de-a treia sarcină.

„În perioada sarcinii mi-a fost întotdeauna foarte frică pentru că, se spune, atunci pierzi cel mai mult calciu dacă nu ai grijă. Şi atunci, teoretic, ar trebui să-ţi faci controale. Cel puţin controale. Eu am panica asta şi atunci îmi fac controale. Toate analizele posibile, control la stomatolog, dacă tot am în familie. Culmea este că pe mine mă consultă cel mai rar”, a mărturisit Alina Puşcaş.

„El ori de câte ori primeşte o radiografie pe mail, îmi arată. Dar total aşa, ca discuţie. Şi eu am început să înregistrez. Mi se pare foarte interesant şi îmi pare rău că n-am făcut medicina. Eu asta, de fapt, mi-am dorit de mică să fac”, a mai spus vedeta.

Alina Pușcaș, primele declarații despre sarcină

În vârstă de 33 de ani, Alina Pușcaș va deveni mămică din nou în cursul acestui an. Binecuvântarea din partea Lui Dumnezeu i-a luat prin surprindere pe ea și pe tatăl copiilor săi, pentru că ei plănuiau să conceapă cel de-al treilea moștenitor în primăvara care ne bate la ușă.

“Am fost surprinși, pentru că foloseam contraceptive și, totuși, s-a întâmplat să rămân însărcinată. Noi aveam de gând să renunțăm la pastile prin martie sau aprilie, dar iată că Providența a dorit altceva și a grăbit cu câteva luni minunea. ”, a declarat viitoarea mămică, titrează spynews.ro.

Dacă primele sarcini au fost mai ușoare pentru Alina Pușcaș, aceasta i-a creat neplăceri. În prezent, ea se află în cea de-a 15-a săptămână de sarcină.

“E o sarcină care nu seamănă absolut deloc cu celelalte două. Din a doua lună mi-a fost exagerat de rău și nu știam ce se întâmplă cu mine, pentru că până în cea de-a opta săptămână de sarcină nu mi-a ieșit niciun test pozitiv lucru care, la acel moment, mă ducea cu gândul la vreo problemă medicală gravă căci, cum spuneam, nu aveam niciun motiv să cred că sunt însărcinată. Așadar, mi-a fost foarte rău și chiar și în prezent îmi este zilnic rău, dar parcă de la o săptămână la alta tot mai puțin. Stările de somnolență sunt la ordinea zilei, o foame de lup de necontrolată, dureri musculare abdominale. Partea bună este că toate testele au ieșit perfecte, așa că nu am motive de îngrijorare de vreun fel”, a mai povestit prezentatoarea TV.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Click.ro
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
Digi 24
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Digi24
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
go4it.ro
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
Gandul.ro
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia