Nu e banc! Guvernul României interzice toate WC-urile din fundul curții

Nu e banc! Guvernul României interzice toate WC-urile din fundul curții
Nu e banc! Guvernul României interzice toate WC-urile din fundul curții

Da, nu este vorba despre vreun banc, mai mult sau mai puțin gustat de public. Încercăm să fim și noi în rând cu lumea civilizată, chiar dacă asta implică destule cheltuieli, nervi și înjurături cu năduv. Guvernul României a luat hotărârea de a interzice toate WC-urile din fundul curții. 

WC-urile în curte și fosele septice vor fi intezise în urmă unei circulare a Ministerul Dezvoltării. Toți locuitorii care au acces la canalizate sunt obligați să se branseze la rețea, altfel vor fi sancționați. Măsura va afecta zeci de mii de gospodarii din mediul rural vasluian.

Conform legii, Ministerul le impune primarilor să întocmească liste cu toate persoanele fizice sau juridice care încă nu s-au branșat la sistemul de canalizate, deși au acces. Această va fi înaintată Gărzii de Mediu care va dispune amenzi dacă situația nu este îndreptată în termen de trei luni de la primul avertisment.

Decizia controversată vine în contextul în care România riscă să între în procedura de infringement pentru nerespectarea Directivei europene 91/271/EEC, al cărei termen de aplicare era 31 decembrie 2018. Astfel, toți locuitorii din așezările mai mari de 2.000 de locuitori sunt obligați să aibă gospodăriile branșate la canalizare.

Dacă intră în vigoare această procedură, România… va fi sancționată cu mii de euro pentru fiecare zi de întârziere.

Vaslui, județul în care 389 de unități școlare au wc-ul în fundul curții

Printre județele care vor fi cele mai afectate în cazul în care această măsură va fi pusă în practică se află și Vasluiul, informează vremeanouă.ro. Există zeci de mii de gospodarii neracordate încă la rețeaua de canalizare. Ministrul Educației a publicat, anul trecut, o statistica referitoare la școlile care încă mai au toaletă în curte, deși suntem în secolul tehnologiei și al internetului.

Pe primele locuri se află județele din Moldova, cu sute de școli care mai au școli cu WC în curte. Vasluiul conduce detașat, cu 389 de școli care au toaletă în fundul curții. Este urmat de:

– Suceava – 219 școli

– Iași și Botoșani – 207 școli fiecare.

La extremă cealaltă, se află Ilfov cu o singură școală, Mureș cu două școli și Giurgiu cu opt școli.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
Click.ro
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Salon Auto Paris 2026. Ce modele a adus Dacia și ce a lipsit de la standul constructorului român
Promotor.ro
Salon Auto Paris 2026. Ce modele a adus Dacia și ce a lipsit de la standul constructorului român
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Descoperire macabră în capela cimitirului din Slatina. Anunțul a fost făcut de primarul Mario De Mezzo: „Nu știm ce conțin, putem doar să ne imaginăm – oase umane”
Gandul.ro
Descoperire macabră în capela cimitirului din Slatina. Anunțul a fost făcut de primarul Mario De Mezzo: „Nu știm ce conțin, putem doar să ne imaginăm – oase umane”
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!