Simona Halep, la momentul adevărului: a explicat ieșirile nervoase din timpul meciurilor

Simona Halep, la momentul adevărului: a explicat ieșirile nervoase din timpul meciurilor

Simona Halep este calificată în semifinalele turneului de la Miami, acolo unde urmează să o întâlnească pe Karolina Pliskova, în noaptea de joi spre vineri. Simo a explicat care este cauza ieșirilor nervoase din timpul partidelor, ultima fiind la meciul cu Qiang Wang, din sferuturilele de finală ale concursului din Florida. Iar ținta a fost chiar antrenorul Daniel Dobre.

„Când greşesc sau face ea punct, nu mai aplaudaţi toţi”, i-a transmis Super-Simo mentorului său, care care s-a limitat să spună doar „Am înţeles”. „Şi când am nevoie, să fie un pic mai energici băieţii ăia acolo”, a mai spus sportiva din Constanţa.

„Am fost dominată de negativism, dar am fost capabilă să opresc această tendinţă şi apoi a fost mult mai bine, m-am concentrat asupra jocului şi lucrurile s-au îndreptat. Oricum, în ce priveşte negativismul, am făcut mari progrese. În ultimii doi ani, n-am pierdut prea multe partide din această cauză, ci doar pentru că n-am jucat destul de bine. Aşa că partea mentală e în regulă acum, cel puţin asta simt“, și-a motivat gestul Simona Halep.

Simona Halep (27 de ani), locul 3 WTA, și Karolina Pliskova (27 de ani), poziția a 7-a în lume, se vor întâlni, în această noapte, de la ora 03:00, în semifinalele turneului de la Miami. Partida din această noapte este una extrem de importantă pentru jucătoarea noastră! În cazul unui succes, Super-Simo va reveni în fruntea ierarhiei mondiale.

Ultimul meci dintre Simona Halep și Karolina Pliskova a avut loc în sferturile de finală ale Fed Cup. Partida s-a disputat în Cehia, iar românca s-a impus în trei seturi, 6-4, 5-7, 6-4.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Click.ro
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
Digi 24
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Digi24
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
go4it.ro
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
Gandul.ro
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia