Soarta nu i-a dat nicio șansă. Vestea care a întristat România. A murit în urmă cu puțin timp

Soarta nu i-a dat nicio șansă. Vestea care a întristat România. A murit în urmă cu puțin timp
Soarta nu i-a dat nicio șansă. Vestea care a întristat România.

Destin tragic pentru un tânăr de numai 20 de ani. Soarta nu i-a dat nicio șansă, cu toate că medicii au făcut tot posibilul pentru a-l salva. În România, lui Bogdan i s-a spus că este într-o fază terminală. A mers în Turcia și s-a crezut că va reuși să învingă. Făcuse chiar și câțiva pași prin salon. Din nefericire, Bogdan Marghiol a murit în urma unei infecții la plămâni. 

Familia lui Bogdan a anunțat că tânărul a încetat din viață din cauza unei infecții la plămâni. Pe pagina de Facebook a lui Bogdan Marghiol s-au postat sute de mesaje din partea prietenilor lui care s-au rugat zi și noapte ca acesta să se însănătoșească.

„Este dureros să pierzi o fiinţă dragă. Am sperat, ne-am rugat pentru însănătoşirea lui, dar moartea a fost mai puternică şi ni l-a smuls dintre noi. Îl vom păstra în inimile noastre tot restul vieţii. Dumnezeu să-l ierte şi să-i primească sufletul în gradina sa
Condoleanțe și multă putere familie îndoliate ?? / Eu… nu pot să cred că nu mai ești…Refuz sa cred asta, verișorul meu… Mi-ai spus că te întorci și o să ieșim toți ☹️ de ce nu te-ai mai întors??
Zbor lin printre îngeri, dragule! ☹️Dumnezeu să te odihnească în pace!!!! / Off, Doamne, nu pot să cred Dumnezeu să te ierte, băiatul meu frumos ???suflet curat”, au scris prietenii și rudele lui Bogdan pe Facebook-ul acestuia.

Din nefericire, Bogdan Marghiol a încetat din viață

Bogdan a fost operat pe creier în Turcia

Foarte mulți oameni s-au mobilizat, astfel că tânărul a putut ajunge la o clinică din Turcia. Numai că supriza a fost extremă. Medicii turici au descoperit că Bogdan nu avea nicio tumoare pe creier – așa cum s-a spus în România -, ci doar un cheag de sânge. În ceea ce privește cancerul, boala îi afectase doar o parte din ficat şi din plămâni.

A fost operat pe creier, iar după trei săptămâni de chimioterapie, Bogdan s-a ridicat din pat. Toată lumea a început să spere că Bogdan va trăi.

”Dragii mei, țin sa va anunț ca rezultatele fizioterapiei și chimioterapiei sunt mai bune pe zi ce trece iar eforturile nu sunt în zadar. ?♥️
Astăzi Bogdan a reușit sa meargă cu ajutorul fizioterapeutului și datorita sprijinului vostru. ??♥️
Nu uitați că Bogdan are nevoie în continuare de noi toți ❗ ❗ ❗
#TotipentruBogdan ♥️?”, postase pe facebook Elena, sora sora lui Bogdan. Din păcate, toate speranțele s-au năruit, iar Bogdan a încetat din viață.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Prosport.ro
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Trebuia să fim împreună”. Regretul pe care Gabi Bădălău îl are la 39 de ani
Click.ro
„Trebuia să fim împreună”. Regretul pe care Gabi Bădălău îl are la 39 de ani
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Digi24
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
go4it.ro
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Acuzații explozive în dosarul patronului shaormeriei Dristor. Cluburi de noapte din Istanbul pentru oameni din Guvernul României
Gandul.ro
Acuzații explozive în dosarul patronului shaormeriei Dristor. Cluburi de noapte din Istanbul pentru oameni din Guvernul României
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!