Parchetul decide joi! Ce se întâmplă cu tânărul care a omorât-o pe Valentina, fosta iubită, incendiind-o

La două luni după cutremurătorul caz de la Buzău, când un tânăr și-a omorât fosta iubită, dându-i foc, procurorul de caz este în fața unei noi decizii.

În luna februarie a acestui an, Cosmin Dan a incendiat-o pe Valentina Nica, fosta lui iubită, chiar în apartamentul tinerei. A murit în chinuri groaznice, în timp ce bărbatul a ajuns în arest, urmând să fie trimis în judecată.

Cercetările nu sunt încă încheiate, astfel că tânărul se află în arrest precentiv. Miercuri, procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău a cerut prelungirea măsurii arestului preventiv pentru Cosmin Dan. Joi se va decide dacă acesta rămâne sau nu în arest, decizia fiind luată de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Buzău, scrie opiniabuzau.ro.

Valentina Nica, incediată în apartamentul ei

Supărat că Valentina Nica ar fi încercat să-i povestească noii sale iubite despre relația lor, Cosmin Dan ar fi cerut ajutorul al doi prieteni, care i-ar fi adus o sticlă cu benzină. Unul dintre complici s-ar fi speriat după ce a văzut că tânărul era serios și chiar îi dădea foc Valentinei. Celălalt, însă, ar fi asistat la toată scena. Fata nu a mai putut fi salvată. Necropsia a arătat că Valentina Nica era vie în momentul în care focul s-a aprins şi a murit în chinuri groaznice.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
Cum arată azi Tania Budi, femeia care a fost asociată cu Gigi Becali: „Păcatele le-am spovedit, n-am atins-o în viața mea”
Prosport.ro

Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro

Gabriela Cristea, adevărul gol-goluț despre efectele adverse pe care le-a avut dupa injecțiile pentru slăbit: „Eu nu recomand”. Ce alimente i-au făcut rău
Click.ro

Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Digi 24

Viața unei tinere din Marea Britanie, distrusă de un diagnostic greșit de cancer: 11 ani de chimioterapie pentru o tumoare inexistentă
Digi24

Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
Promotor.ro

BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
go4it.ro
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
Ce se întâmplă cu Universul? Fizicienii nu reușesc să înțeleagă!
Descopera.ro
Ce se întâmplă cu Universul? Fizicienii nu reușesc să înțeleagă!
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Șură veche de un secol, transformată într-un cochet hotel în stil scandinav. Proiectul unui antreprenor din Ardeal atrage turiștii bandă rulantă
Gandul.ro

A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Mediafax Italia
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli
Mediafax Spania