Roxana Ionescu a slăbit 15 kilograme cu o dietă strictă! ”Am văzut că ceva nu e în regulă cu corpul meu”

• Vedete

Cunoscută publicului drept ”Mama Natură”, rol pe care l-a avut în defuncta emisiune ”Ciao Darwin”, Roxana Ionescu a rămas în interesul multor televiziuni, și știe că pentru asta aspectul fizic este foarte important. Așa că s-a decis să urmeze o dietă care s-o ajute să piardă kilogramele în plus. 

Formele apetisante ale Roxanei Ionescu au fost mereu apreciate, iar decolteul ei a făcut mereu ravagii printre bărbați. Chiar dacă nimeni nu a avut ce să-i reproșeze la adresa siluetei, ea a considerat că trebuie să scape de vreo 15 kilograme pe care le considera în plus.

A reușit asta, iar acum recunoaște că face eforturi pentru a se menține suplă.

„Am aceeaşi greutate din 2006, de când am văzut că ceva nu e în regulă cu corpul meu şi am slăbit. Am învăţat să mănânc sănătos şi nu fac nimic altceva. Nu-mi plac persoanele care spun că mănâncă o cireaşă şi o căpşună şi slăbesc. Eu mănânc la ore fixe, trei mese pe zi, puţin, cât să mă satur, salate, supe, grătar, peşte, iaurturi. Nu mănânc prăjit, dar uneori îmi fac poftele cu cartofi prăjiţi, paste, dar aceste pofte „nocive’ mi le fac o dată pe săptămână, la masa de prânz, de obicei sâmbăta. Mănânc şi dulciuri, sunt „umană’. La sală, în mod normal, merg de trei ori pe săptămână, anormal, n-am ajuns de câteva luni, dar compensez, pentru că sunt o persoană activă. Fac acasă exerciţii, abdomene, mă mai apucă în hoteluri, dansez până transpir, mai folosesc câte o cremă anticelulitică şi-mi fac masaj dacă nu reuşesc să ajung la salon. O cremă nu face minuni, o dietă fără sală, la fel, nu va face nimic, nici sală fără dietă, trebuie să existe un echilibru în toate”, și-a dezvăluit Roxana Ionescu regimul de viață pentru revista Taifasuri.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
Click.ro
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Digi24
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
Gandul.ro
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!