Șeful Poliției sectorului 4 și un chestor de la caziere, prinși băuți la volan vineri seară

• Știri

Doi șefi din poliția română au fost prinși băuți la volan vineri seară în București, într-o razie a Brigării Rutiere. Celor doi le-a fost suspendat dreptul de a conduce, iar în timp ce unuia dintre ei i-a fost dată amendă contravențională, celuilalt urmează să i se întocmească dosar penal.

”În seara de 3 mai a.c., polițiștii din cadrul Brigăzii Rutiere aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu au oprit mai mulți conducători auto. Doi dintre cei opriți în trafic și testați cu privire la consumul de alcool sunt polițiști. Ambilor conducători auto le-a fost suspendat dreptul de a conduce, față de unul dintre polițiști s-a luat măsura sancționării contravenționale, pe numele celui de al doilea, care activează în cadrul DGPMB fiind întocmit dosar penal. Cu privire la polițistul din cadrul Sectorului 4 se va declanșa o anchetă disciplinară în cadrul căreia se vor efectua verificări prin structura de control intern”, transmite Inspectoratul General al Poliției Române într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Cei doi au fost prinși în zona Dudești – Pantelimon. Surse autorizate din poliție au declarat pentru MEDIAFAX că este vorba despre Stan Cristian Ionuţ – chestor de poliţie în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române – Direcţia Cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţe Operative și de comsiaul șef Drumariu Cornel – şef al Poliţiei Sectorului 4 .

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro

Raluka, scene halucinante în aeroport: „Stăm și așteptăm să apară șurubelnița”
Click.ro
Raluka, scene halucinante în aeroport: „Stăm și așteptăm să apară șurubelnița”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24

La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24

Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro

De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania