Acasă » Vara NU va mai fi ca până acum în România. Directorul ANM: De azi, 6 mai, vremea se schimbă radical

Vara NU va mai fi ca până acum în România. Directorul ANM: De azi, 6 mai, vremea se schimbă radical

De: Cancan 06/05/2019 | 07:27
Vara NU va mai fi ca până acum în România. Directorul ANM: De azi, 6 mai, vremea se schimbă radical

Directorul general ANM a anunțat că vara nu va mai fi ca până acum, iar fenomenele meteo sunt din ce în ce mai frecvente în România.

Într-o intervenție la TV, Elena Mateescu a explicat faptul că numarul mesajelor de vreme severă imediată s-au intensificat în primele patru luni ale lui 2019.

„Concluzia este că, dacă în 2011 ANM a emis 1744 de mesaje de vreme severă imediată, în 2018 – 5765, în primele patru luni ale lui 2019 avem deja 1038 de avertizări, faţă de perioada similară a anului anterior, când au fost emise 880. Constatăm o încălzire medie la nivelul perioadei climatice actuale de referinţă cu 0,5 grade, faţă de perioada anterioară 1961 – 1990, dar verile vor fi mai călduroase cu un grad”, a explicat Elena Mateescu, potrivit digi24.ro.

Director general al ANM a precizat că, în următoarele zile vremea se va schimba radical. De luni, schimbarea va fi semnificativă, mai ales marţi si miercuri, vremea va deveni instabilă, vor fi precipitaţii însemnate în vestul, centrul şi nordul ţării, vor scădea temperaturile.

Marţi şi miercuri vor fi cel mult 18 grade, cu 14- 15 grade în Bucureşti. O masă de aer rece va afecta toată ţara, temperaturile vor fi sub normalul perioadei.

„Din a doua jumătate a săptămânii, de la o zi la alta mai câştigăm câteva grade. Toată săptămâna următoare | 6 – 13 mai -| temperatura medie va fi sub normele climatologice, iar la munte e posibil să fie chiar sub 0 grade şi precipitaţii mixte. Răcirea va fi un episod oarecum neobişnuit, dar nu neapărat unic, la început chiar şi de luna mai. Suntem sub ceea ce numim schimbarea climei, din ce în ce mai frecvente sunt fenomenele meteo”, a mai spus Elena Mateescu.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Test de PERSPICACITATE | Depistează litera impostoare în doar cinci secunde
Test de PERSPICACITATE | Depistează litera impostoare în doar cinci secunde
FOTO. Antonia, ce apariție! Nimeni nu se gândea că o va vedea așa
FOTO. Antonia, ce apariție! Nimeni nu se gândea că o va vedea așa
Cu ea s-a DISTRAT Pescobar de 1 mai! Cine e Lavinia, BOMBA sexy care s-a LIPIT de el
Cu ea s-a DISTRAT Pescobar de 1 mai! Cine e Lavinia, BOMBA sexy care s-a...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Latura rușinoasă a lui Ion Creangă. Cum devenise amantul femeilor căsătorite și cum a ajuns să aibă un copil din flori, cu o călugăriță
Latura rușinoasă a lui Ion Creangă. Cum devenise amantul femeilor căsătorite și cum a ajuns...
„Am crezut că sunt iubit. Pleacă!” Pepe a aruncat verigheta și nu s-a mai uitat înapoi! Adevărul din spatele gestului său
„Am crezut că sunt iubit. Pleacă!” Pepe a aruncat verigheta și nu s-a mai uitat...
Primele rezultate în cazul fetiței de 4 ani care a murit după ce a mâncat macrou congelat. Ce s-a descoperit la analize
Primele rezultate în cazul fetiței de 4 ani care a murit după ce a mâncat...
Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani. Abia acum polițiștii au aflat cine este și povestea ei ciudată
Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani....
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Accidentul de la Suceava ar fi fost produs în mod intenționat. Victima și șoferul în vârstă de 21 de ani ar fi petrecut împreună înainte de tragedie: „Ar fi avut un conflict acolo”
Accidentul de la Suceava ar fi fost produs în mod intenționat. Victima și șoferul în...
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru mama ei: Meriți!
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru...
Sebastian, provocat de băieți să o sărute pe Roberta. Cum au reacționat concurenții din casă. „Primul sărut e urât să fie dintr-o provocare.”
Sebastian, provocat de băieți să o sărute pe Roberta. Cum au reacționat concurenții din casă....
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a...
Craterul din Slănic se mărește: a înghițit un stâlp și a dus la noi evacuări. Autoritățile au o bănuială despre cum s-a format
Craterul din Slănic se mărește: a înghițit un stâlp și a dus la noi evacuări....
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Când treci prin scanerul de securitate din aeroport agenții te văd dezbrăcat???
Când treci prin scanerul de securitate din aeroport agenții te văd dezbrăcat???
Marele GENIU al muzicii, îngropat FĂRĂ INIMĂ! S-a aflat abia acum
Marele GENIU al muzicii, îngropat FĂRĂ INIMĂ! S-a aflat abia acum
Lidia Buble a făcut anunțul: „Mă veți vedea în rochia de mireasă. Sunt gata de măritat, dacă trebuie și insistă cine trebuie...”
Lidia Buble a făcut anunțul: „Mă veți vedea în rochia de mireasă. Sunt gata de...
Este păcat dacă speli la mașină în Vinerea Mare? Adevărul, explicat de Părintele Vasile Ioana
Este păcat dacă speli la mașină în Vinerea Mare? Adevărul, explicat de Părintele Vasile Ioana
Vestea așteptată de toți pensionarii din România. Anunțul de ultimă oră făcut de Casa de Pensii
Vestea așteptată de toți pensionarii din România. Anunțul de ultimă oră făcut de Casa de...
Lege pentru șoferii care merg cu viteză pe autostradă. Polițiștii din România sunt obligați
Lege pentru șoferii care merg cu viteză pe autostradă. Polițiștii din România sunt obligați
Un medic clujean rupe tăcerea despre starea lui Florin Piersic: Manopera este extrem de riscantă. Trebuie dus la Viena, în regim de maximă urgență
Un medic clujean rupe tăcerea despre starea lui Florin Piersic: Manopera este extrem de riscantă....
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rusia îşi intensifică producţia de armament, după ce Statele Unite au anunţat un nou ajutor pentru Ucraina
Rusia îşi intensifică producţia de armament, după ce Statele Unite au anunţat un nou ajutor...
România a ÎNVINS definitiv Ungaria. Maghiarii au recunoscut eșecul
România a ÎNVINS definitiv Ungaria. Maghiarii au recunoscut eșecul
Prințul Harry, un nou gest sfidător. Ce scuză bizară a oferit după
Prințul Harry, un nou gest sfidător. Ce scuză bizară a oferit după
JOIA MARE, tradiții, obiceiuri, semnificație. Ce nu ai voie sub nicio formă să faci în această zi
JOIA MARE, tradiții, obiceiuri, semnificație. Ce nu ai voie sub nicio formă să faci în...
Cât de frumoasă este şi cine este iubita milionarului care a fost timp de 8 ani amantul soţiei fratelui său
Cât de frumoasă este şi cine este iubita milionarului care a fost timp de 8...
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un fast-food celebru: „Era viu și mișca”
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un...
"Nu a murit nimeni, a murit artistul Alex Mica în sufletele voastre". Cântărețul care a...
Cristina Bâtlan nu mai vrea să audă de căsătorie. Dezvăluiri uimitoare la un an de la logodnă: „Mi-am dorit un partener care să mă înțeleagă, nu să mă înfrâneze”
Cristina Bâtlan nu mai vrea să audă de căsătorie. Dezvăluiri uimitoare la un an de...
Câți mici a comandat un singur român la o terasă de 1 Mai. Numărul l-a uimit până și pe grătargiu
Câți mici a comandat un singur român la o terasă de 1 Mai. Numărul l-a...
Singurele zodii care vor avea noroc pe toate planurile în următoarele două luni. Primesc șansa unică să-și schimbe viața complet
Singurele zodii care vor avea noroc pe toate planurile în următoarele două luni. Primesc șansa...