Alex Bodi își face un nou tatuaj după despărțirea de Bianca Drăgușanu

• Știri

Alex Bodi și Bianca Drăgușanu s-au despărțit din nou, nu știm dacă de această dată este definitiv, rămâne să vedem cum decurg lucrurile. Cert este că omul de afaceri a decis să își facă un nou tatuaj, imediat după despărțirea de blondină. În timp ce își contura desenul pe piciorul drept, a imortalizat momentul și a postat imaginea pe rețelele de socializare, urmând să mai vină de câteva ori, până la finalizatea tatuajului.

Este primul pe care şi-l face pe picior şi primul de după despărţirea de Bianca. Afaceristul are mai multe desene pe braţe, pe spate şi pe piept.

Bianca Drăgușanu și Alex Bodi s-au certat teribil, iar polițiștii au fost chemați imediat

Blondina sexy și fostul iubit au s-au întâlnit seara trecută în complexul în care Alex Bodi locuiește și a încercat să o ia pe sus pe Bianca Drăgușanu, care a protestat vehement. Câțiva vecini au fost martori la schimburile lor de replici, care s-au temut că lucrurile ar putea degenera și au sunat la 112, relatează spynews.ro. Polițiștii care au răspuns apelului au sosit la scurt timp la fața locului și i-au legitimat pe cei doi foști iubiți, după care au stat de vorbă cu ei. La final, vedeta a refuzat să depună o plângere, astfel că oamenii legii au plecat după ce s-au asigurat că cei doi s-au calmat.

Vă reamintim că Bianca Drăgușanu și Alex Bodi s-au despărțit a treia oară la scurt timp după Sărbătoarea Învierii Domnului. Ei au mai pus punct relației la sfârșitul lui februarie și la sfârșitul decembrie. Alex Bodi, fostul iubit divei, este partener într-o companie specializată în vânzarea microlingourilor de aur şi îşi permite un stil de viaţă extravagant. În ultimele luni, afaceristul şi-a achiziţionat un Roll Royce şi un Ferrari. Până să aibă conturile atât de pline, Alex Bodi a strâns bani în Spania, unde a stat mai mulţi ani, mai ales că şi părinţii săi locuiesc lângă Madrid, la Alcala de Henares.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică și mulți nu au recunoscut-o
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică și mulți nu au recunoscut-o
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
De ce nu-și face Botezatu iubită, la aproape 60 de ani: „Nu cred că pot să fac asta”. Ritualul pe care îl respectă în fiecare seară
Click.ro
De ce nu-și face Botezatu iubită, la aproape 60 de ani: „Nu cred că pot să fac asta”. Ritualul pe care îl respectă în fiecare seară
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Digi 24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Ce este „looksmaxxing”, trendul online în care unii tineri ajung să se lovească peste față cu ciocanul. Avertismentul medicilor
Digi24
Ce este „looksmaxxing”, trendul online în care unii tineri ajung să se lovească peste față cu ciocanul. Avertismentul medicilor
BMW prezintă noua generație de Seria 3. Detalii despre rivalul lui Mercedes Clasa C sau Audi A5
Promotor.ro
BMW prezintă noua generație de Seria 3. Detalii despre rivalul lui Mercedes Clasa C sau Audi A5
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Ziua cea mare pentru Guvernul Siegfried Mureșan. Are nevoie de 233 de voturi pentru a trece de Parlament. Ce se întâmplă dacă este respins
Gandul.ro
Ziua cea mare pentru Guvernul Siegfried Mureșan. Are nevoie de 233 de voturi pentru a trece de Parlament. Ce se întâmplă dacă este respins
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!