Colegii polițistului ucis de Marcel Lepa au făcut un gest emoționant: ”Trebuie să-i spunem că l-am prins”

Știri
Colegii polițistului ucis de Marcel Lepa au făcut un gest emoționant: ”Trebuie să-i spunem că l-am prins”

Ionel Marcel Lepa, bărbatul care a împuşcat un poliţist din Timiş, în timpul unei misiuni, a fost prins în noaptea de luni spre marţi. La căpătâiul agentului ucis au rămas foarte mulți oameni dragi, inclusiv colegi, care sunt revoltați de circumstanțele în care l-au pierdut pentru totdeauna. 

Patru polițiști  din Timiș, printre care și Cristian Amariei, au fost delegați să îl captureze pe infractorul Ionel Marcel Lepa. Ajunși la casa în care aveau informații că se află Lepa, se împart în echipe, doi în fața imobilului și doi în spate, ca să nu îl scape dacă încearcă să fugă.

Amariei merge cu un coleg în spatele casei, pe unde iese Lepa, care, disperat să scape, trage cu pistolul și îl ucide!  După două zile de la acest eveniment tragic, în urma căruia Lepa a reușit să fugă, el a fost capturat în casa unui prieten care l-a ajutat să se ascundă. Rănit în schimbuld e gloanțe de duminică, acesta se afla acum sub supraveghere într-un spital. În urma lui a rămas o familie îndoliată și colegi revoltați de toată situația.

Ministerul de Interne a tranmis un mesaj pe Facebook, înainte de a avea loc înmormântarea colegului lor mort la datorie, programată pentru ziua de joi, 6 iunie.

La puțin timp după ce criminalul a fost prins, cei 15 luptători de la SIAS s-au strâns în jurul comandantului. 
– Băieți, vă mulțumesc frumos! Vom pleca spre casă, dar nu înainte de a merge pe la Cristi. Trebuie să-i spunem că l-am prins.
– Merg eu să iau flori, spune lunetistul.
– Bun! Atunci, ne vedem cu toții la capelă!
Lunetistul grupei pleacă spre Timișoara. Se oprește în Piața Badea Cârțan și merge la prima florărie care îi iese în cale.
– Bună ziua!
– Să trăiți! îi răspunde un tânăr de aproximativ 30 de ani . L-ați prins?
– L-am prins!
O tăcere apăsătoare se lasă între cei doi. După câteva secunde dialogul este reluat.
– Aș vrea 50 de flori. Să fie albe, vă rog frumos!
– Nici nu vă dădeam altă culoare. Albul reprezintă puritate și reverență. Să știți că tare om bun a fost Cristi. Vin imediat!
În timp ce acesta pregătea florile, rând pe rând cei din piață veneau către polițist.
– Felicitări că l-ați prins pe criminal și condoleanțe pentru coleg! Să știți că și pe noi ne doare.
Cu greu își putea opri polițistul lacrimile.
– Gata! Aveți aici 100 de flori. 50 de la mine, 50 de la colega de vis-a vis.
– Cât mă costă?
– Să fiți sănătoși! Măcar atât să facem și noi!
Pe drumul de întoarcere către București, luptătorii de la trupele SIAS ne-au sunat și ne-au rugat să transmitem următorul mesaj:
“MULȚUMIM PENTRU FLORI, TIMIȘOARA! CU RESPECT!”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Primele declarații ale lui Nick Rădoi după ce a revenit în România pentru funeraliile Mădălinei Apostol: „Ea suferea foarte mult”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Primele declarații ale lui Nick Rădoi după ce a revenit în România pentru funeraliile Mădălinei Apostol: „Ea suferea foarte mult”
Anamaria Prodan, imagini incendiare în bikini! Săruturi fierbinți cu Ronald Gavril
Prosport.ro
Anamaria Prodan, imagini incendiare în bikini! Săruturi fierbinți cu Ronald Gavril
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Mihai Trăistariu a ținut post negru, cu apă chioară, după ce a muncit pe 60.000 de euro: „Am văzut moartea cu ochii!”
Click.ro
Mihai Trăistariu a ținut post negru, cu apă chioară, după ce a muncit pe 60.000 de euro: „Am văzut moartea cu ochii!”
Piața Victoriei, sub asediu: imagini cu ce nu s-a văzut la TV din ciocnirile dintre protestatari și jandarmi
Digi 24
Piața Victoriei, sub asediu: imagini cu ce nu s-a văzut la TV din ciocnirile dintre protestatari și jandarmi
Mesajul lui Ilie Bolojan după violențele de la protestul ciobanilor din Capitală
Digi24
Mesajul lui Ilie Bolojan după violențele de la protestul ciobanilor din Capitală
Poliția Rutieră prezintă rutele blocate de protestul fermierilor din București. Piața Victoriei, în continuare blocată
Promotor.ro
Poliția Rutieră prezintă rutele blocate de protestul fermierilor din București. Piața Victoriei, în continuare blocată
BANCUL ZILEI. La psihiatru: – Am o prietenă imaginară!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. La psihiatru: – Am o prietenă imaginară!
Orient Flusso: alternativa accesibilă la Tissot PRX a fost lansată
go4it.ro
Orient Flusso: alternativa accesibilă la Tissot PRX a fost lansată
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Go4Games
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Nicușor Dan a anulat consultările pe care nu le-a convocat. Până la această oră, partidele nu au fost invitate la Cotroceni, deși președintele se angajase informal că va organiza miercuri consultări și va face o nouă desemnare de premier
Gandul.ro

VESTE IMPORTANTĂ pentru români! CE SE VA MODIFICA începând cu 25 octombrie?!
Mediafax Italia
VESTE IMPORTANTĂ pentru români! CE SE VA MODIFICA începând cu 25 octombrie?!
PRODUSUL care a dat peste cap prețurile din supermarketuri! CÂT A AJUNSĂ SĂ COSTE acum?!
Mediafax Spania
PRODUSUL care a dat peste cap prețurile din supermarketuri! CÂT A AJUNSĂ SĂ COSTE acum?!