Chef Florin Dumitrescu se califică în finala sezonului special Chefi la cuțite, dedicat familiilor

• Vedete

Cea de-a doua confruntare pe echipe din sezonul special Chefi la cuțite a strălucit în culoarea galben, căci familia Băițoi, bucătarii lui chef Florin Dumitrescu, au reușit să se califice în finala celui mai iubit show culinar. Pa parcursul a trei sesiuni de gătit pline de evenimente neașteptate, Nadejda și soțul său Victor, alături de cei doi copii, Victoria și Valentin, au arătat că au sarea și piperul necesare pentru a participa în lupta finală: “Ce mi se pare incredibil la această familie este că ei cred în șansa lor. Când pun mâna să facă, chiar fac!”, a spus chef Florin despre ei.

În prima probă de marți seară, chefii și familiile au pregătit un meniu de degustare potrivit unui eveniment special, nunta de aur. În vreme ce una dintre farfurii a fost gătită exclusiv de chefii Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu cu ajutorul echipelor, cea de-a doua a fost responsabilitatea totală a concurenților. În ciuda lipsei de experiență din bucătărie, aceștia au reușit să pună în fața juraților preparate gustoase, ce s-au ridicat la standardul acestei competiții. De la aperitive, main-course sau chiar desert, chefii și cele trei familii au făcut spectacol în farfurie, însă numai una dintre trupe s-a bucurat de verdictul clasamentului final. Echipa mov, condusă de chef Sorin Bontea, s-a clasat pe primul loc, motiv pentru care au câștigat avantajul de a continua lupta în duelul eliminatoriu în formație completă.

Avantajul familiei Tiugă nu a fost doar unul numeric, căci ei au putut alege ingredientele pentru proba următoare – atât pentru ei, cât și pentru adversari. Ruby și Adrian au rămas să gătească pe cont propriu, în vreme ce echipa galbenă a familiei Băițoi a fost reprezentată de mama Nadejda și fiica Victoria. Două dish-uri diferite, ce au avut la bază câte un fruct și câte o legumă impusă de către echipa mov, au făcut diferența în ceea ce privește verdictul serii. Deși în minoritate, galbenii lui chef Florin Dumitrescu au fost cei care au obținut cel mai mare punctaj, motiv pentru care s-au calificat direct în finala sezonului special Chefi la cuțite: “Mă bucur că am pe cineva în finală și îi am pe ei, pentru că sunt foarte talentați! Chiar își merită locul acolo!”, a spus chef Florin despre familia Băițoi.

Așa se face că până în acest moment, chefii Dumitrescu și Scărlătescu sunt calificați deja în finală cu cele două echipe care au adjudecat primele două confruntări, familia Băițoi și familia Binh. Ultima confruntare pe echipe din sezonul special Chefi la cuțite continuă săptămâna viitoare, marți, de la 20:00 pe Antena 1, cu lupta decisivă dintre cele trei familii rămase în cursa culinară a battle-urilor.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Victoria Principal, imagine rară din tinerețe. Cum arăta Pamela din „Dallas” în costum de baie și ce face actrița la 76 de ani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Victoria Principal, imagine rară din tinerețe. Cum arăta Pamela din „Dallas” în costum de baie și ce face actrița la 76 de ani
FOTO. Ce imagini! Sorana Cîrstea, din nou cu zâmbetul pe buze, după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac: „Octombrie călduros”
Prosport.ro
FOTO. Ce imagini! Sorana Cîrstea, din nou cu zâmbetul pe buze, după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac: „Octombrie călduros”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Burlăcița Tina Ulmeanu, primele mărturisiri cutremurătoare despre viol: „Mi-au furat inocența!”
Click.ro
Burlăcița Tina Ulmeanu, primele mărturisiri cutremurătoare despre viol: „Mi-au furat inocența!”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
Digi24
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
iCAUR V27, „Defender de buget”, debutează oficial în România. SUV-ul chinezesc pornește de la 45.900 de euro
Promotor.ro
iCAUR V27, „Defender de buget”, debutează oficial în România. SUV-ul chinezesc pornește de la 45.900 de euro
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Steve Jobs, omagiat de Apple la 15 ani de la moartea sa. Mesajele publicate de John Ternus și Tim Cook
go4it.ro
Steve Jobs, omagiat de Apple la 15 ani de la moartea sa. Mesajele publicate de John Ternus și Tim Cook
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Scandal de proporții la Berlin. Fostul șef al serviciului german de informații externe, August Hanning, a fost arestat pentru spionaj și trădare de țară. Cum a profitat de funcția sa oficială
Gandul.ro
Scandal de proporții la Berlin. Fostul șef al serviciului german de informații externe, August Hanning, a fost arestat pentru spionaj și trădare de țară. Cum a profitat de funcția sa oficială
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
Mediafax Italia
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea