Fotografii incendiare cu Alexandra Stan, făcute publice după despărțirea de iubitul ei

Alexandra Stan, o nouă etapă în viața personală. Vedeta a recunoscut că nu mai este împreună cu Bogdan, iubitul ei, iar la petrecerea organizată de Viva! a venit singură. 

Pentru a demonstra că un sfârșit nu înseamnă, neapărat, un capăt de drum, Alexandra Stan a acceptat să fie protagonista unui pictorial din care reiese că privește optimistă spre viitorul apropiat și, ceea ce este foarte important, reușește să se mențină într-o formă de zile mari. În ceea ce privește viața sentimentală, vedeta a mărturisit că nu mai este împreună cu Bogdan de mai multe luni și că este ”single”.

„Nu mai am iubit, sunt single, dar sunt în relații foarte bune cu Bogdan. Ne înțelegem foarte bine, suntem prieteni. Împărțim custodia lui Hercules, pisoiul nostru. Deci suntem părinți, trebuie să ne înțelegem bine, avem un copil de crescut împreună.

Nu mai suntem împreună de multe luni, dar nu am făcut publică despărțirea. A fost o perioadă mai grea, o lună sau două, după care m-am luat cu munca”, a declarat Alexandra Stan la „Vorbește lumea”, conform Viva!.

Alexandra Stan

Alexandra Stan și Bogdan au rămas prieteni

Artista și-a reluat activitatea în București și, chiar dacă nu a trecut ușor peste această despărțire, Alexandra vede lucrurile diferit. În ultima perioadă, Alexandra s-a axat în doar pe muncă. Relația celor doi s-a terminat civilizat, iar acum îi leagă o prietenie frumoasă.

„M-am mutat la București, nu am mai stat deloc împreună. Noi am ajuns la o despărțire amiabilă. Ne așteptam cumva să se întâmple asta, pentru că noi suntem cumva prieteni. În ultima perioadă eram mai mult prieteni decât iubiți. Ne susținem în continuare unul pe celălalt. O să fie mereu prietenul meu cel mai bun. Și dacă o să mă căsătoresc cu un alt bărbat, Bogdan e Bogdan”, spune Alexandra Stan.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Prosport.ro
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Trebuia să fim împreună”. Regretul pe care Gabi Bădălău îl are la 39 de ani
Click.ro
„Trebuia să fim împreună”. Regretul pe care Gabi Bădălău îl are la 39 de ani
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Digi24
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
S&P Global Ratings a decis să mențină ratingul suveran al României la BBB-/A-3
go4it.ro
S&P Global Ratings a decis să mențină ratingul suveran al României la BBB-/A-3
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
Descopera.ro
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Se întoarce Kövesi? Răzvan Dumitrescu: „I se pregătește o funcție în statul român”
Gandul.ro
Se întoarce Kövesi? Răzvan Dumitrescu: „I se pregătește o funcție în statul român”
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!