La ce a renunțat Carmen Simionescu în ultimul trimestru de sarcină: ”Ziceam că niciodată nu aș purta așa ceva!”

Carmen Simionescu se află în cel de-al treilea trimestru de sarcină, motiv pentru care este foarte atentă la ce poartă atunci când merge la evenimente, pentru a se simți cât mai comod.

Pentru că burtica s-a făcut tot mai mare, Carmen Simionescu a fost nevoită să încalțe o pereche de papuci negri, cu blană, despre care spunea anul trecut că nu i-ar purta niciodată!

„Anul trecut ziceam că niciodată nu aș purta așa ceva, dar de când sunt însărcinată, comoditatea e e primul plan. Așa că uitați-vă la mine acum,” a spus Carmen Simionescu, în timp ce și-a filmat picioarele și a pus pe Insta Story.

Carmen a fost cerută de nevastă!

Toată scena a avut loc chiar de față cu manelistul, iar Carmen a vrut să împărtășească această veste bună și cu fanii ei, astfel a postat un filmuleț, în care radiază de bucurie. “Am spus DA. O să vă arăt mai târziu”, a scris Carmen Simionescu.

Cum se înțelege cu tatăl ei, Adrian Minune

Are o carieră de succes, dar cârcotașii s-au gândit că acest lucru s-a datorat numelui răsunător al tatălui ei, Adrian Minune. Ei bine, Carmen Simionescu a spus verde-n față care este de fapt relația ei cu părintele său, dar și ce repercursiuni are notorietatea numelui lui Adrian Minune.

„Nu mă deranjează faptul că mi se mai spune câteodată Karmen Minune, deoarece port acest nume cu mândrie. Este numele tatălui meu, primit de la străbunica lui, pentru că toți oamenii din jurul lui, când era mic, îi spuneau „copilul minune. Cânta de foarte mic și toată lumea, când îl vedea, îi spunea copilul minune – așa a apărut Adrian Copilul Minune. Karmen Minune pentru mine nu este un nume care să mă deranjeze, însă, cu timpul, cred că am reușit cumva să am o identitate a mea și să devin doar Karmen”, a explicat Carmen Simionescu, pentru Viva!

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Click.ro
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
Digi 24
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Digi24
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
go4it.ro
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
Gandul.ro
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia